Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara efectuează vineri percheziţii la un spital din Reşiţa, ancheta vizând nereguli în achiziţii publice.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara fac cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura de achiziţii publice, prin supraevaluarea preţului.
În baza autorizaţiei emise de către instanţă, procurorii efectuează vineri percheziţii la sediul unei unităţi spitaliceşti din Reşiţa.