Evenimentul Zilei > Actualitate > Percheziții la Primăria Timișoara. Anchetatorii DNA au discutat inclusiv cu Dominic Fritz
Percheziții la Primăria Timișoara. Anchetatorii DNA au discutat inclusiv cu Dominic Fritz

Percheziții la Primăria Timișoara. Anchetatorii DNA au discutat inclusiv cu Dominic Fritz

Au fost percheziții la Primăria Timișoara, luni la prânz, iar anchetatorii DNA au discutat inclusiv cu primarul Dominic Fritz.

Angajații primăriei s-au speriat când au văzut că întră în clădire anchetatorii DNA. Sursele locale au declarat pentru publicația Tion că perchezițiile au legătură cu un dosar deschis pentru problemele de la Direcția Patrimoniu.

Anchetatorii DNA ar fi ridicat și câteva acte din Primăria Timișoara.

Primarul Dominic Fritz anunța încă din noiembrie 2020 că la Primăria Timișoara au fost deschise două dosare de corupție. Unul vizează una dintre cele două Direcții de Patrimoniu, condusă la acea dată de Florin Răvășilă, căruia fostul primar Robu i-a retras dreptul de semnătură înainte de alegerile locale, după ce a fost sesizat că acesta ar fi primit mită pentru a rezolva o licitație.

„Am fost înștiințat de două dosare de corupție care sunt cercetate in rem de către DNA. In rem înseamnă că deocamdată sunt cercetate faptele, nu anumite persoane și tocmai cercetarea încearcă să stabilească cine sunt persoanele care au de a face cu astfel de fapte. Cele două dosare penale sunt în legătură cu cimitirele, aici în Timișoara, și cu angajări presupus ilegale în cadrul Serviciului Public de Creșe. Am fost înștiințat că procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, adică noi nu o să aflăm decât la sfârșitul acestei proceduri care, de fapt, este concluzia DNA”, spunea Fritz, în iarnă.

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: