Evenimentul Zilei > Justitie > Percheziţii la Primăria Capitalei. Vânzarea ilegală a unor apartamente, în prim-plan
Percheziţii la Primăria Capitalei. Vânzarea ilegală a unor apartamente, în prim-plan

Percheziţii la Primăria Capitalei. Vânzarea ilegală a unor apartamente, în prim-plan

Mai multe percheziţii au fost organizate miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în Ilfov, la Universitatea Titu Maiorescu, dar şi la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4, precum şi la locuinţele unor persoane, într-un dosar de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Percheziţii la Primăria Capitalei. Vânzarea ilegală a unor apartamente, în prim-plan. Este vorba despre spaţiile de locuit din căminele universității menţionate. Astfel, anchetatorii au descins la Universitatea Titu Maiorescu, la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București (OCPI).

Sunt vizate persoane cu funcţii de conducere

Au fost vizate persoane cu funcții de conducere de la Universitatea Titu Maiorescu. Ele sunt suspectate că vindeau apartamentele din cămine aflate pe bulevardul Șincai. În prezen, de la Primărie Capitalei se ridică documente.

Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Oamenii legii pun în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la o unitate de învăţământ superior privat, la sediile/punctele de lucru ale unor firme, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Universitatea Titu Maiorescu

De asemenea, conform surselor judiciare ale jurnaliştilor de la hotnews.ro, vor fi puse în aplicare 32 de ordonanţe. IGPR a precizat că s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituţii publice, notari publici şi societăţi comerciale.

11 ani de ilegalităţi

Potrivit Poliției, din 2010 până în prezent, persoane cu atribuţii de conducere din cadrul unei unităţi de învăţământ superior privat ar fi săvârşit acte materiale care s-ar încadra în sfera acţiunii de traficare a unor bunuri în folosul altei persoane.

Aceste acţiuni ar fi presupus supunerea unor bunuri imobile din patrimoniul/gestiunea unităţii unor operaţiuni speculative, operaţiuni în urma cărora persoane apropiate acestora ar fi obţinut un profit, prin modalitatea vânzării unor apartamente construite din bugetul unităţii şi fără respectarea contractului de concesiune încheiat între unitatea de învăţământ şi o instituţie publică.

Sursa citată a mai completat că în aceeaşi perioadă, persoane cu putere de decizie din cadrul unităţii de învăţământ superior privat ar fi acordat anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferenţial (n.r. – două societăţi administrate de aceeaşi persoană fizică), pe fondul unor legături personale preexistente între persoanele implicate în procesul decizional din cadrul unităţii de învăţământ şi persoana care asigura conducerea acestor societăţi.

Prin activitatea infracţională derulată, ar fi fost acordate anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferenţial, în valoare de peste 121 de milioane de lei (24 de milioane de euro)”, au mai transmis reprezentanţii afirmă Poliției Române.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: