PERCHEZIȚII LA NON-STOP. Polițiștii au descoperit EVAZIUNE FISCALĂ ȘI „MUNCA LA GRI”

Mai multe magazine cu program non-stop, din Sectorul 3 al Capitalei, au fost verificate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de polițiști, inspectori de muncă și cei de la Protecția Consumatorilor. Oamenii legii au descoperit la magazinele de alimentație publică infracțiuni precum evaziunea fiscală, dar au dat și de muncitori „la negru” și „la gri” - cum li se spune celor care au un salariu mai mic trecut pe contractul de muncă, în raport cu venitul realizat.

Acțiunea a fost demarată de poliţiştii Capitalei – Sector 3 Poliţie, împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu ajutorul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – D.G.P.M.B. . Reprezentanții autorităților au efectuat mai multe controale în sectorul 3 al Capitalei, pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, a muncii la negru şi la gri, la societăţile comerciale ce au ca obiect de activitate ,,alimentaţia publică”.

Cu această ocazie, poliţiştii Capitalei au verificat patru societăţi comerciale, constatând comiterea a şase infracţiuni de evaziune fiscală, infracţiuni privind dreptul de autor şi drepturile conexe dar şi infracţiuni privind codul muncii.

De asemenea, poliţiştii bucureşteni au indisponibilizat bunuri (băuturi alcoolice şi băuturi răcoritoare) în valoare de aproximativ 27.000 de lei, pentru care administratorii societăţilor comerciale controlate nu au putut prezenta documente de provenienţă.

Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de natură economică.