PERCHEZIȚII la spărgătorii de case care au dat un „tun” de 200.000 de lei

Poliţiştii din Cluj au făcut, astăzi, două percheziţii la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, dintr-o locuinţă. Trei persoane au fost reţinute pentru furt calificat şi tăinuire. Au fost confiscate bijuterii, ceasuri și alte obiecte pe care hoții le-au luat din casele sparte.

Poliţiştii din Cluj au efectuat două percheziţii la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, dintr-o locuinţă. / Trei persoane au fost reţinute pentru furt calificat şi tăinuire.

La data de 27 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca au efectuat percheziţii domiciliare în Cluj-Napoca şi Căpuş, la doi bărbaţi, bănuiţi de complicitate la furt calificat şi tăinuire.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bijuterii, ceasuri şi aparatură electronică, bunuri provenite din activitatea infracţională.

Din cercetări a reieşit că un bărbat, de 48 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi pătruns într-o locuinţă din comuna Floreşti, prin escaladarea zidului şi forţarea unui geam şi ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 200.000 de lei şi ar fi plecat de la locul faptei cu un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din Cluj-Napoca.

În urma investigaţiilor, poliţiştii au depistat un bărbat, de 45 de ani, din Cluj-Napoca, cu ajutorul căruia ar fi fost valorificate bunurile provenite din furt.

Cei trei au fost reţinuţi de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, complicitate la furt calificat şi tăinuire.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Pentru a nu fi victime ale unor astfel de fapte, polițiștii vă recomandă

• La plecarea de la domiciliu, închideţi bine toate căile de acces în locuinţă! Păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră! NU lăsaţi cheia sub preş!

• În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul! Acest lucru este recomandat şi în cazurile de schimb de locuinţă.

• Montaţi încuietori rezistente, care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă)!

• Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de la domiciliu! Nu lăsaţi bilete în uşă prin care anunţaţi absenţa de la domiciliu!

• Nu ţineţi sume mari de bani şi bijuterii în casă, neasigurate!

• Notaţi seriile aparaturii electronice deţinute, astfel încât să puteţi sprijini Poliţia în vederea recuperării acestora în cazul furtului!