Evenimentul Zilei > Justitie > UPDATE. Percheziții la biroul unui executor judecătoresc în vârstă de 60 de ani. Este acuzat de trafic de minori. Victime, fete între 13 și 17 ani
UPDATE. Percheziții la biroul unui executor judecătoresc în vârstă de 60 de ani. Este acuzat de trafic de minori. Victime, fete între 13 și 17 ani

UPDATE. Percheziții la biroul unui executor judecătoresc în vârstă de 60 de ani. Este acuzat de trafic de minori. Victime, fete între 13 și 17 ani

Ofițerii de la Crimă Organizată, alături de procurorii de la DIICOT Timișoara, au descins marți dimineața în trei locții. Perchezițiile îl vizează pe un executor judecătoresc, acuzat de trafic de persoane, întreținere de relații sexuale cu minori și pornografie infantilă.

În timpul anchetei efectuate de DIICOT Timișoara a reieșit că executorul Sorin Romeo Matei, în vârstă de 60 de ani, ar fi racolat de-a lungul timpul mai multe minore cu care a întreținut raporturi sexuale. De asemenea, bărbatul le-ar fi făcut acestora fotografii pornografice. Printre victimele acestuia s-au aflat fete cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani. Au fost perchezițiionate casa și biroul executorului judecătoresc, precum și un apartament pe care acesta îl deține în Timișoara.

Executorul judecătoresc a fost ridicat și dus la audieri la sediul DIICOT Timișoara.

Acesta le-a declarat jurnaliştilor că „este o greşeală” şi că el nu a avut relaţii cu minore.

„Nu ştiu. Cred că este o greşeală de nume. Nu sunt numai eu Matei Sorin Romeo. Nu am avut relaţii cu minore. E un dosar. Nu ştiu despre ce e vorba. Matei Sorin Romeo sunt mai mulţi. Eu sunt cel mai tânăr dintre ei şi de-aia. E posibil să fie o coincidenţă. Vom vedea. Trebuie să vedem materialul. Anchetatorii nu mi-au spus nimic. Este un dosar”, a declarat executorul judecătoresc Sorin Romeo Matei înainte de a intra la audieri la DIICOT Timişoara.