Percheziții într-un dosar de prostituție. Zece persoane, deja au ajuns la audieri

Percheziții într-un dosar de prostituție. Zece persoane, deja au ajuns la audieri

Șase percheziții domiciliare privind prostituția și proxenetismul, în urma cărora zece persoane duse la audieri.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea desfășoară astăzi o acțiune pe linia combaterii faptelor de prostituție și proxenetism.

Începând cu ora 06.30, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică Vrancea, a fost demarată o acțiune pe raza județului Vrancea, ocazie cu care au fost executate șase percheziții la domiciliile principalilor suspecți.

Zece persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea pentru audieri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Activitățile sunt încă în curs de desfășurare iar cercetările continuă, pentru documentarea și probarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și ai Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, scrie Vremeanoua.