Poliţiştii din Capitală fac 11 percheziţii marţi dimineaţă în Bucureşti, în judeţul Giurgiu, dar şi într-un penitenciar din provincie, într-un dosar privind comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune prin telefon.
Mai multe persoane vor fi audiate la Secţia 1 Poliţie.
Conform unui comunicat de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), persoanele bănuite de comiterea acestor infracţiuni apelau telefonic persoane de vârste înaintate şi, sub pretextul că o rudă apropiată a acestora a suferit un accident cu urmări deosebit de grave, solicitau diferite sume de bani pentru acordarea îngrijirilor medicale corespunzătoare.
Un alt pretext folosit de bănuiţi, arată DGPMB, consta în prezentarea unor situaţii în care o rudă apropiată a fost implicată într-un un accident rutier ce a avut ca urmare rănirea gravă a unui copil, iar singura cale de a evita arestarea era achitarea costurilor de spitalizare şi operaţie ale acestuia.
Persoanele apelate erau determinate să le ofere diferite sume de bani sau bunuri de valoare, precum tablouri şi bijuterii.
Prejudiciul adus părţilor vătămate se ridică la aproximativ 152.000 de lei.
Acţiunea, la care participă 80 de poliţişti ai DGPMB, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.