Evenimentul Zilei > Actualitate > Percheziții de amploare la serviciul rutier Botoșani. Ce caută procurorii la polițiști acasă
Percheziții de amploare la serviciul rutier Botoșani. Ce caută procurorii la polițiști acasă

Percheziții de amploare la serviciul rutier Botoșani. Ce caută procurorii la polițiști acasă

O serie de percheziții au loc, miercuri dimineață, al Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, dar și la domiciliile mai multor polițiști.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava efectuează, miercuri dimineața, mai multe percheziții la sediul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

În ultimele zile, mai mulți, agenți de poliție au cerut să fie pensionați. Și ei, și colegii lor, cadre active sunt vizați în acest dosar. Perchezițiile sunt coordonate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție prin intermediul Serviciului teritorial DNA Suceava. Anchetatorii au organizat mai multe percheziții, atât la sediul Serviciului Rutier, dar și la domiciliile unor polițiști.

Mai mulți polițiști de la Rutieră s-au pensionat

În ultimele zile, șapte polițiști ai Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au pensionat. În cauză sunt un ofițer și șase agenți rutieri, printre care comisarul șef Victor Ciubotaru, cel care a coordona compartimentul de drumuri europene și drumuri naționale, dar și agenții Viorel Anton, Silviu Pintilei și Ioan Bălan, oameni cu vechime, conform Antena 3.

Probleme uriașe la Sibiu, într-un caz de corupție în care sunt implicați 25 de polițiști

Luna trecută, un scandal de proporții a izbucnit la Poliția Rutieră din Sibiu. Opt agenți au fost arestați, iar cinci sunt cercetați într-un dosar de corupție, sub control judiciar. Alți 12 agenți sunt cercetați, așa că nu pot lucra în aceste condiții. Fără probleme au rămas doi polițiști care pot să-și desfășoare în continuare activitate.

Cei 25 de polițiști sunt acuzaţi de peste o sută de fapte de luare de mită, dar şi de comiterea altor infracţiuni. Conform procurorilor, faptele de corupția au început în anul 2019. Ancheta începută în urmă cu 2 ani s-a deschis după ce un șofer a reclamat că a fost oprit în trafic, iar polițistul i-a cerut o sponsorizare pentru echipa de fotbal a IPJ Sibiu.

Ancheta Direcției Generale Anticorupție (DGA) a fost una cu multe ramificații. Au fost folosiți și agenți sub acoperire, care au jucat rolul unor șoferi. Cei de la DGA au avut și sprijinul Inspectoratului de Poliție Sibiu. Cu ajutorul superiorilor polițiștilor, au montat tehnică de supraveghere în mașinile de serviciu ale suspecților.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: