Procurorii DNA fac percheziții domiciliare în 17 locații în București și Sibiu. Anchetatorii beneficiază de sprijin beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Carabulea a avut spion în interiorul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Soția ministrului Daniel Chițoiu, pusă sub acuzare pentru demersurile frauduloase în scopul avizării în funcție a Inei-Ana Crudu
Update ora 22.00. Ilie Carabulea, Marian Mîrzac şi Radu Mustăţea au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei vor fi duşi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Update 18.40. DNA a început urmărirea penală împotriva a încă trei persoane:
- Marian Mîrzac, fost director general al unei societăţi de asigurări, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice
- Radu Mustățea, membru Consiliul de Administraţie al aceleiaşi societăţi de asigurări şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, uz de fals
- Giurgea Ovidiu Ioan Cezar, funcţionar în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial.
Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora: În intervalul mai – iunie 2013, învinuiţii Mîrzac Marian, Mustăţea Radu, în calităţile sus menţionate, împreună cu alte persoane au constituit o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Prin iniţierea, respectiv, constituirea acestui grup infracţional, învinuitul Mîrzac Marian și o altă persoană (proprietar al unor societăți prin intermediul cărora deține și controlează o societate de asigurări) au reuşit, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F) asupra activităţii societății de asigurări respective, astfel încât să nu reiasă deficienţe grave. În acest scop, cei doi au recurs la cointeresarea financiară a mai multor funcţionari din cadrul A.S.F. Un alt obiectiv urmărit a fost acela de a menţine societatea, în mod fraudulos, pe o poziţie convenabilă în topul reclamaţiilor privind activitatea acesteia pe anul 2013 şi, implicit, creşterea artificială a gradului de încredere în raport cu potenţialii clienţi. În acest context, în cursul lunii iunie 2013, învinuitul Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a o influența pe învinuita Chițoiu Laura Elena, director al Direcției Avizări din cadrul A.S.F., astfel încât o anumită persoană să ocupe funcţia de director al societății de asigurări, cu nerespectarea condiţiilor legale, Ilie Carabulea, finanţatorul grupării infracţionale constituite (persoana care deține și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie în intervalul 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea A.S.F. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii A.S.F., ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia societății de asigurări și pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor, mai arată procurorii DNA. Finanţatorul grupării infracţionale constituite l-a desemnat ca intermediar în relaţia cu Mîrzac Marian, pe Mustăţea Radu care avea rolul de a comunica rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac Marian, precum și informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă. Audi A 8 - șpagă pentru Mîrzac Gruparea infracţională susmenţionată a fost sprijinită de Ovidiu Ioan Cezar Giurgea şi un alt funcţionar cu atribuţii de conducere şi execuţie în cadrul A.S.F. Concret, în schimbul protecţiei oferite societății de asigurări, Mîrzac Marian a primit, în luna mai 2013, un autoturism marca Audi A8 având valoarea de catalog de 81.370 euro sub disimularea unei tranzacţii de vânzare-cumpărare între acesta și societatea de asigurări, iar în luna august 2013, a primit suma de 8.937,5 euro (39.141 lei), remitere justificată de invocarea unor clauze contractuale inexistente, prin hotărâri ale Consiliului de Administraţie al societății de asigurări. În schimbul acestor foloase, Mîrzac Marian, având calitate de membru al Consiliului de conducere al A.S.F. şi atribuţii în sensul supravegherii şi controlului legalităţii funcționării societăţilor de asigurări, a reuşit să influenţeze concluziile a două controale dispuse de autoritatea susmenţionată, să coopteze diverşi funcţionari cu funcţii de conducere şi execuţie din cadrul A.S.F. în grupul infracțional constituit şi să divulge informaţii care nu erau destinate publicităţii în scopul favorizării societății de asigurări. Documentul care releva frauda a fost furat de la ASF La data de 1 august 2013, învinuitul Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar în cadrul A.S.F., la solicitarea lui Mîrzac Marian, a sustras un document transmis eronat către A.S.F. de o angajată a societății de asigurări, document care releva încălcări grave ale normelor A.S.F. de către angajaţi ai societății. În acelaşi context, Ovidiu Ioan Cezar Giurgea a radiat din registrul instituţiei numărul de înregistrare al documentului respectiv transmis prin fax și l-a șters din memoria aparatului. Situația în care respectivul document ar fi fost adus la cunoştinţă conducerii A.S.F. ar fi impus declanşarea, în mod obligatoriu, a unui control activităţii societății de asigurări. Anterior, în perioada martie - aprilie 2013, un funcţionar cu atribuţii de conducere al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (devenită ulterior A.S.F), a ignorat concluziile unui raport de control întocmit de către funcţionarii instituţiei care evidenția deficiențe grave la societatea de asigurări, nereguli ce ar fi impus obligatoriu o majorare de capital în cuantum de 15.000.000 euro și suspendarea autorizării de funcţionare, până la remedierea deficiențelor. Update14.10. În dosarul milionarului Carabulea, DNA a început urmărirea penală față de Laura Chițoiu, soția ministrului de Finanțe, liberalul Daniel Chițoiu. Ea este director al Direcţiei Autorizări din cadrul A.S.F. ”Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 10-16 iunie 2013, la cererea unei persoane (membru neexecutiv în conducerea ASF , reprezentând interesele unei societăți de asigurări) învinuita Chițoiu Laura Elena, director al Direcției Avizări din cadrul A.S.F., a devansat interviul pentru ocuparea funcției de director general al acelei societății de asigurări”, se arată într-un comunicat al DNA. Astfel, deși interviul era stabilit pentru data de 10 iulie 2013, în urma demersurilor învinuitei Chițoiu Laura Elena, interviul a fost devansat pentru data de 19.06.2013. Pentru a se asigura că funcția de director general va fi ocupată de o anumită persoană care îi fusese indicată, Chițoiu Laura Elena a modificat componența comisiei de examinare, asigurându-se că membrii care o vor examina pe candidată nu vor pune întrebări incomode, facilitând acesteia ocuparea funcției de director general al societății de asigurări. În acest fel, Chițoiu Laura Elena și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, asigurându-i persoanei care a ocupat funcția de conducere la societatea de asigurări pentru care s-a făcut intervenția un folos nepatrimonial, lucru de natură să creeze o tulburare însemnată Autorității de Supraveghere Financiare, instituție care este reglementată să vegheze asupra îndeplinirii condițiilor legale de funcționare de către societățile de asigurări de pe teritoriul României, în vederea asigurării stabilității pieței de asigurări. STENOGRAMELE CORUPȚIEI În ziua de 18.06.2013, la ora 16:21:26, MÎRZAC MARIAN este contactat de CHIŢOIU LAURA, între cei doi având loc un dialog în legătură cu avizarea Inei-Ana Crudu. CHIŢOIU LAURA: Auzi, uite, şti de ce te-am sunat? Am ... am vorbit pentru mâine, că mâine, la zece, vine aia de la Sibiu ... MÎRZAC MARIAN: Da. (...) CHIŢOIU LAURA: Mhâ. Aşa şi ... asta, că, d-asta de fapt te sunasem. Ţi-am zis că vine …., mă rog, cu frică, cu nu ştiu ce ... MÎRZAC MARIAN: Da. CHIŢOIU LAURA: Mhâ. Eu pe la nouă jumate ajung. MÎRZAC MARIAN: Sau, mă rog, nouă jumate ajung şi eu şi vedem unde-o ţinem. Ori îl ... CHIŢOIU LAURA: Mhâ. Păi da, că nu vreau s-o ţin la mine ... MÎRZAC MARIAN: Na, e liber biroul lui …. CHIŢOIU LAURA: Nu vreau s-o ţin la mine. MÎRZAC MARIAN: Nu, nu. Nu cu alte persoane de faţă, normal. CHIŢOIU LAURA: Păi da, păi la mine eu ... sunt zece acolo, ce să fac! MÎRZAC MARIAN: Sau chiar dac-o fi, îi scoatem p-ăia din ... sus, din sala de consiliu, îi scoatem p-ăia afară pentru o oră, cât o dura povestea asta, da, oricum, las că mă ocup eu mâine dimineaţă. CHIŢOIU LAURA: Ce o oră fată(?), o oră ... îţi dai seama că ... juma de oră că ... sper să nu se-apuce ăsta la povestit. Adică, eu sper să dureze puţin. MÎRZAC MARIAN: Da ... CHIŢOIU LAURA: Păi da de asta vreau să-ţi zic, să şti şi tu. Eu ajung pe la nouă jumate, dar, dacă e, să şti şi tu că am nevoie de-o sală. MÎRZAC MARIAN: Mă ocup eu mâine Laura, când ajung acolo, şi ... CHIŢOIU LAURA: Da? OK. MÎRZAC MARIAN: Crezi c-ar fi bine să bag şi eu capul p-acolo, pe la comisie? Nu cred. CHIŢOIU LAURA: Păi, da. Păi de ce să nu bagi, ce-are? MÎRZAC MARIAN: Păi nu … CHIŢOIU LAURA: Că vii să saluţi, doar nu … MÎRZAC MARIAN: Da, da, comisia … CHIŢOIU LAURA: Păi vii să saluţi, ce … MÎRZAC MARIAN: Da. CHIŢOIU LAURA: Hai mă că, ţi-am zis, e ... MÎRZAC MARIAN: Şi intru şi eu un pic p-acolo. CHIŢOIU LAURA: Exact, MÎRZAC MARIAN: Da. CHIŢOIU LAURA: Da,e una bătută-n cap, n-are ce întrebări să pună, că ea, pe juridic, ce întrebări să pună? MÎRZAC MARIAN: Da. E nu, nu ... CHIŢOIU LAURA: Aşa, e….şi ... MÎRZAC MARIAN: Şi? CHIŢOIU LAURA: Asta de la reclamaţii, e una la vreo ... MÎRZAC MARIAN: Da. CHIŢOIU LAURA: 50 de ani, nu, sunt ok, nu ştiu. Nu ... sper să nu fie agresivă, ştii? MÎRZAC MARIAN: Deci e la zece, nu? CHIŢOIU LAURA: La zece, la zece. MÎRZAC MARIAN: Hai, că eu la nouă o să fiu p-acolo ... CHIŢOIU LAURA: Mhâ. MÎRZAC MARIAN: Şi mă ocup eu de sală. CHIŢOIU LAURA: Şi poţi să bagi capu, îţi dai seama ... MÎRZAC MARIAN: Păi, mă duc şi eu p-acolo să ... na ... CHIŢOIU LAURA: Mhâ, mhâ. Bine. MÎRZAC MARIAN: Am calitate oficială, na. În urma demersurilor frauduloase întreprinse de Laura Chițiu și a intervenției lui Marian Mîrzac, Ina Ana Crudu a fost avizată pe funcție în functia de 19 iunie 2013, de către comisia din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară. Membrii Comisiei de avizare au făcut "ce au fost sfătuiți să facă" Dialogul dintre Mîrzac și Ina Ana Crudu, purtat în ziua de 19 iunie 2013, ne arată că demersurile frauduloase au avut efectul scontat. MÎRZAC MARIAN: Da Ina. CRUDU INA: Salutare. MÎRZAC MARIAN: Bonjour. Ce faci, ai terminat? CRUDU INA: Bine. Am terminat, da. Au fost super O.K. oamenii. MÎRZAC MARIAN: Da, păi... CRUDU INA: Da. MÎRZAC MARIAN: Mhî... şi ai plecat? CRUDU INA: Au făcut ce au fost... MÎRZAC MARIAN: Sfătuiţi să facă. CRUDU INA: Da. Am plecat, da... am întrebat cam când cred că obţin aprobarea şi au zis că nu ştiu data următorului consiliu să-mi zică. MÎRZAC MARIAN: Mhî... Păi încerc io s-o bag astăzi... CRUDU INA: Da? MÎRZAC MARIAN: Că avem azi şedinţă, da. CRUDU INA: A... super. MÎRZAC MARIAN: Şi mă duc să modific ordinea de zi, ca s-o pun azi. CRUDU INA: Mhî... Bun. MÎRZAC MARIAN: Ca s-o ai mâine, mhî... CRUDU INA: Săru' mâna. Mersi. Soție de vicepremier La data de 28 ianuarie 2014, învinuitei Chițoiu Laura Elena i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. În cauză sunt cercetate și alte persoane. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Astfel, potrivit DNA, în cursul lunii iunie 2013, Marian Mârzac a intervenit pe lângă Laura Chițoiu , director al Direcţiei Autorizări din cadrul A.S.F., pentru ca aceasta să promoveze cu celeritate şi cu nerespectarea condiţiilor legale a autorizarea ocupării de către numita Ina Crudu , a funcţiei de director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A.; În intervalul 10-16.06.2013 Marian Mârzac a intervenit pe lângă Laura Elena Chițoiu , director al Direcției Avizări din cadrul A.S.F., în vederea devansării interviului pentru ocuparea funcției de director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A de către numita Crudu Ina. Update 12.01. Ilie Carabulea, Marian Mârzac şi Radu Mustăţea au fost ridicaţi pentru a fi aduşi la DNA - structura centrală.În timp ce milionarul a fost săltat de la locuinţa lui din Sibiu, ceilalţi doi au fost ridicaţi din Bucureşti. La această oră Mustăţea este audiat de procurorii DNA. Update 10.53. Activitatatea Carpatica ar fi trebuit suspendată în anul 2012, prin suspendarea autorizaţiei pe piaţa asigurărilor, dar milionarul Ilie Carabulea i-a cointeresat pe Radu Mustăţea şi pe fostul director, Mârzac, si astfel controalele de la Carpatica au fost influentate şi chiar tergiversate. Totul pentru a menţine în mod artificial încrederea clienţilor, deşi trebuia să i se suspende activitatea întrucât nu i se mărise capitalul social cu 15 milioane de euro. Ilie Carabulea deţinea controlul asupra Carpatica prin cele două firme care deţin pachetul majoritar al Carpatica: Transcar şi Atlasib. Milionarul Carabulea figura ca angajat în calitate de consultant la Carpatica şi orice act care viza patrimoniul societăţii urma un circuit care presupunea decizia lui. Pentru a-şi atinge scopul, Carabulea l-a susţinut şi cointeresat financiar pe fostul director Mârzac să fie ales în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Mârzan, ca membru neexecutiv în conducerea acestei Autorităţi a furnizat informaţii din interiorul institutiei care i-au fost utile lui Carabulea pentru a menţine Carpatica în mod nelegal în funcţiune pe piaţa asigurărilor. Update ora 10.30 Surse judiciare au declarat că pe printre cei chemați la sediul DNA sunt Ina Crudu, director general la Carpatica Asig și Radu Mustățea, fost membru al CA al Carpatica Asig și în prezent președinte al Biroului Asigurătorilor Auto din România. Comunicarea dintre Mârzac şi Carabulea avea loc prin intermediul lui Radu Mustăţea. Potrivit unor surse judiciare ancheta vizează oficiali din cadrul fostei Comisiei de Suraveghere a Asigurărilor, în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară, și pe omul de afaceri Ilie Carabulea. Perchezițiile sunt la înalți funcționari ai statului și la angajați ai unei firme de asigurări, Carpatica Asig, controlate de Ilie Carabulea. Potrivit surselor citate, 11 persoane vor fi aduse la audieri la DNA- Serviciul Central. Potrivit acelorași surse, printre acuzații DNA sunt și cele de șpagă dată de directori din cadrul Carpatica Asig, către funcționari ai statului, pentru a închide ochii la neregulile constate la societatea de asigurări. DNA: Infracțiuni de corupție Potrivit unui comunicat, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, de către mai multe persoane, a unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, cum ar fi: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare/dare de mită, trafic/cumpărare de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals Perchezițiile În cursul dimineţii de 28 ianuarie 2014, ca urmare autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 17 locaţii situate în municipiile Bucureşti şi Sibiu. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.