Potrivit unor surse judiciare, procurorii au percheziționat mai multe soceități controlate de Nicolae Sarcină, considerat de presa economică, drept cel mai bogat afacerist din Gorj. Printre alte afaceri, omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, cunoscut ca Împăratul din Gorj, deţine lanţul de magazine Succes, iar în 2011 avea o avere evaluată la 46 de milioane de euro.
Magazinele grupului Succes sunt amplasate în mai multe judeţe din ţară, cele mai multe fiind situate însă în judeţul Gorj. Compania lui Nicolae Sarcină a achiziţionat în 2012 magazinele PIC de la Piteşti şi Craiova, pe care le-a reintrodus în circuitul comercial după ce au fost reamenajate. La începutul acestui an, sarcină a anunțat că vrea să devină acționat Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu
Ce spun procurorii
Potrivit unui comunicat al Parchetului general, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală privind o societate comercială care derulează acţiuni circumscrise fenomenului de evaziune fiscală de mare amploare, ce vizează sustragerea de la plata parţială a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat consolidat, prin neevidenţierea tuturor tranzacţiilor comerciale cu produse agro-alimentare, în special de panificaţie.
În cursul zilei de astăzi, 21 noiembrie 2014, procurorii, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, derulează percheziţii simultane în 31 locaţii din judeţele Gorj şi Mehedinţi.
În cauză, procurorii beneficiază de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.