Partidul Ecologist Român şi Partidul Naţional Democrat au semnat joi un Protocol de colaborare politică, în baza căruia s-a format un Pol naţional democrat şi ecologist, care este gândit să funcţioneze ca o alianţă electorală pentru alegerile din 2016 sau chiar ca o alianţă politică, scrie Agerpres.
Potrivit preşedintelui PND, Daniel Fenechiu, această colaborare se poate definitiva în această primăvară, într-una din variantele anunţate.
"Dacă o să decidem să formăm o alianţă politică, vom merge să ne înregistrăm la tribunal, dacă vom fi alianţă electorală ne vom înscrie doar la BEC în momentul începerii campaniei electorale pentru alegerile locale", a afirmat Fenechiu pentru AGERPRES.
Protocolul politic a fost gândit timp de două luni şi nu este o alianţă de conjunctură, au arătat semnatarii documentului, Dănuţ Pop - preşedintele PER şi Daniel Fenechiu - preşedintele PND, la o conferinţă de presă.
"PER nu are parlamentari, dar dispune de un număr important de consilieri judeţeni şi locali şi de un primar la Botoşani. Noi dispunem de un grup de parlamentari şi la rândul nostru dispunem de un număr de consilieri care s-au declarat independenţi care s-au apropiat de noi şi sunt pe cale să se înscrie în PND. Am constatat că e foarte greu într-o lume în care se doreşte bipolarizarea lumii politice româneşti să facem politică aşa de capul nostru, iar pe de altă parte am constatat că singura variantă de a oferi o alternativă serioasă politic este unirea forţelor a celor care au şi puncte de vedere comune.(..) Punctele comune cu PER, noi am fost pe baricada ecologistă în momentul în care s-a vorbit despre proiectul Roşia Montană şi gazele de şist", a spus Daniel Fenechiu.
Potrivit deputatului, ecologismul nu se referă numai la mediu, ci şi la "ecologizarea" clasei politice din România.
"Am considerat ca este binevenit acest protocol şi vom participa împreună la alegerile parţiale, dacă se vor organiza, sub sigla PER, dacă nu, vom participa, după înfiinţarea partidului nostru la tribunal, Polul naţional democrat şi ecologist, cu care ne dorim să mergem şi în 2016. (...) Un alt motiv al acestui protocol este că am dorit să participăm la elaborarea unui program economic elaborat de Mircea Coşea", a adăugat Fenechiu.
Prezent la semnarea protocolului, Mircea Coşea, preşedintele de onoare al PER, a arătat că noua colaborare cu PND îşi propune să demonstreze că nu toată clasa politică este coruptă.
"Noi cei de faţă vrem să dăm un mesaj că nu putem trata clasa politică într-o manieră unitară. Clasa politică din ziua de astăzi este condamnată de imoralitate, probleme penale, dar nu toată clasa politică este aceeaşi. Nu trebuie să amestecăm partidele politice (...) Formăm un Pol care în acest moment are iniţiativa de a coagula acea parte a clasei politice care nu este vinovată (...) Sunt partide şi oameni care nu au de-a face cu ce se întâmplă în prezent în România. (...) Este o chemare pe care noi trebuie sa o facem faţă de acei membri ai clasei politice nevinovaţi ce vor să dovedească în viitor că ştiu să facă politică adevărată", a spus Coşea.
Deputatul Liliana Mincă a arătat că prin semnarea protocolului se face "un pas extrem de important pe scena politică".
"Noi suntem la început de drum şi mă refer la grupul parlamentar format din parlamentari curaţi, care nu au dosare penale, care au demonstrat că se poate face o politică transparentă, o politică a cetăţeanului, care să fie pentru membrii de partid, pentru cei mulţi, nu o politică a şefilor de partid (...) Ne dorim stoparea jafului din România, de 25 de ani în România se fură, ne trezim dimineaţa cu mascaţii la uşile celor care au furat de 25 de ani România. Au venit cu tot felul de programe, strategii, programe de guvernare, ca să ne prostească, însă singurul lor obiectiv nu a fost ecologizarea clasei politice, ce ne dorim noi astăzi, ci cum să fure mai mult pentru ei, pentru familiile lor, pentru prietenii lor, pentru partidele din care fac parte. (...) Nu suntem populişti, nu vrem să fim populişti, ne dorim să venim cu proiecte serioase", a spus Mincă.
Protocolul dintre PER şi PND prevede şi promovarea unor iniţiative legislative realizate în comun, susţinerea unor candidaţi comuni, elaborarea unui program economic.