Lista de candidaţi pentru Parlamentul European a Partidului Forţa Civică a fost contestată azi la Biroul Electoral Central de reprezentanţii Partidului Ecologist Român.
Conform site-ului stiripesurse.ro, PER amintește că, potrivit legii, fiecare partid ar fi trebuit să se reînscrie la Tribunalul Bucureşti până la data de 31.12.2013, lucru pe care partidul condus de Mihai Răzvan Ungureanu nu l-a făcut. (Acest fapt a fost, de altfel, semnalat de evz cu câteva luni în urmă).
Cu toate acestea, la data de 26.03.2014 FC a depus la BEC lista de candidaţi şi câteva zile mai târziu, pe 1.04.2014, s-a reînscris la Tribunalul Bucureşti, cu o întârziere de 3 luni față de termenul legal. PER consideră că BEC ar fi trebuit să ia în seamă și acest aspect atunci când a aprobat lista de candidaturi a FC.
Trebuie menționat că BEC a respins ieri lista de candidați a PER la europarlamentare, pe care figura și realizatorul TV Radu Moraru.