Pep Guardiola a luat foc după dezastrul cu Lyon. Pe cine acuză antrenorul spaniol

Pep Guardiola a luat foc după dezastrul cu Lyon. Pe cine acuză antrenorul spaniol

O înfrângere amară pentru tehnicianul care a ratat din nou un mare obiectiv.

Sezon ratat complet pentru Manchester City și Pep Guardiola. „Cetățenii” au fost eliminați din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce au fost învinși, surprinzător, de Olympique Lyon, scor 1-3. Și asta după ce City a ratat și titlul din Premier League, câștigat fără probleme de FC Liverpool.

Eșecul cu gruparea franceză este unul de proporții pentru Pep Guardiola, antrenor care a ratat din nou câștigarea Ligii Campionilor. Era principalul obiectiv pe care îl avea spaniolul la Manchester City. La finlul confruntării cu Lyon, Pep a fost un car de nervi. Nu l-a menajat pe Raheem Steerling, atacant care la scorul de 1-2 a ratat uluitor, cu poarta goală, de la patru metri, trimițând mingea peste poarta lui Olympique.

„Asta e viața. Poate într-o zi vor rupe acest barieră din fața semifinalelor. Am avut multe ocazii, am făcut tot ce trebuia, dar nu am marcat. În repriza a doua a fost bine, am fost în meci. Am simțit că am fost mai buni, dar trebuie să fii perfect și nu am fost.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, nu caut scuze. Până la urmă, ce am făcut nu a fost suficient. Am plătit pentru greșelile făcute în momentele cheie. La ratarea lui Sterling trebuia să înscriem și să mergem în prelungiri. El nu poate face greșeli de acest gen. Dezamăgirea este una mare, dar vom încerca din nou. Acum mergem în vacanță, dar ne întoarcem repede. Meritam să câștigăm în sezoanele trecute, dar nu am făcut-o”, a declarat la final Guardiola.

La partida disputată la Lisabona, internaționalul român Ciprian Tătărușanu a luat loc pe banca de rezerve. Titular a fost Anthony Lopes.

În semifinale, Leipzig va evolua împotriva celor de la PSG, marți, 18 august, de la ora 22.00. Apoi, o zi mai târziu, Bayern Munchen o va înfrunta pe Olympique Lyon de la ora 22.00.