Pentru Putin și-a pus și mască. Dodon a plecat la Moscova

Pentru Putin și-a pus și mască. Dodon a plecat la Moscova

JURNAL.MD (Rep. Moldova). Președintele Igor Dodon pleacă pentru două zile la Moscova, pentru a participa la parada militară care va avea loc pe 24 iunie. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de facebook și este însoțit de poze din care este evident că președintele pornește la drum, cum mai rar a fost văzut în ultima vreme, cu mască.

În timp ce la întâlnirile cu cetățenii în teritoriu Igor Dodon nu-și punea mască, motivând că epidemiologii o recomandă, dar nu e obligatorie, spre Piața Roșie din Moscova, șeful statului a pornit echipat așa cum trebuie pe timp de pandemie.

„Întreprind o vizită de lucru de două zile la Moscova în cadrul căreia, la invitația Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, voi participa la parada militară organizată cu prilejul aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, a anunțat cu puțin timp în urmă Igor Dodon pe pagina sa de facebook.

În context el amintește că la eveniment participă cei 75 de militari ai Gărzii de Onoare ai Armatei Naționale a Republicii Moldova trimiși încă pe 14 iunie în această țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși e oaspete frecvent în FR, în comentariul său, Igor Dodon numește Moscova „străinătate”.

„În cursul întrevederilor cu colegii mei din străinătate, vom discuta chestiuni legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale, preponderent în domeniul comercial-economic”, a mai spus președintele.

Amintim că decizia sa de a trimite 75 de soldați din RM la parada militară din Federația Rusă, stat care a ocupat o parte din teritoriul RM, dar și pozele în care aceștia sunt băgați „ca șprotele într-o cutie” în avionul rus, pe timp de pandemie, au fost criticate dur de unii politicieni din opoziție și reprezentanți ai societății civile.

„Ce avem noi, lume, cu parada din Rusia? Nici la 28 de ani de la declararea Independenței noi nu putem controla o parte din teritoriu, deoarece interesele Rusiei s-au dovedit a fi mai mari decât dorința sinceră a noastră, a tuturor cetățenilor, de a scăpa de o armată de ocupație. Vai de capul nostru! Mare rușine! Atâta timp cât vom avea în fruntea statului mediocrități, lachei și scule ale Kremlinului, ne merităm soarta. Igor Dodon, dacă interesul lui personal o va cere, ne jertfește pe toți”, a menționat atunci deputata Maria Ciobanu. (Rador)