Echipa natio-nala masculina de handbal a Romaniei joaca astazi, de la ora 11.00, la Constanta, (in direct, la TV Sport) contra Letoniei, ultimul meci din grupa preliminara de calificare in play-off-ul Europenelor din 2008.
Teoretic, doar o nenorocire ar putea opri Romania sa castige grupa preliminara, din care au mai facut parte Bulgaria si Georgia.
Cu cinci victorii din tot atatea partide, ultima repurtata la Riga, tricolorii sunt deja calificati in play-off, dar isi doresc primul loc in grupa, ceea ce le-ar oferi statutul de cap de serie in urna a doua valorica si, implicit, evitarea unor adversari puternici in baraj. Tragerea la sorti a meciurilor din play-off va avea loc vineri, la Viena.
Intrarea este gratuita
Selectionerul Lucian Rasnita a incercat sa-si tina baietii "in priza" pentru infruntarea cu letonii. "Pentru noi, campania de calificare se va incheia abia dupa acest ultim meci, care ma astept sa fie dificil. Ati vazut ce s-a intamplat in Cupa Cupelor, cand HCM Constanta a invins pe Dinamo la 11 goluri diferenta, dar in retur a fost aproape sa rateze calificarea. Oricum, prima pozitie in grupa nu este chiar atat de importanta, fiindca diferenta de valoare dintre echipele care sunt deja calificate pentru baraj si cele care vor castiga grupele nu este una foarte mare", a declarat Rasnita, care antreneaza si pe HCM Constanta.
Antrenorul nationalei nu poate conta la meciul de astazi pe Laurentiu Toma si pe Viorel Mazilu, ambii accidentati, primul in meciul-tur cu letonii, celalalt in partida cu Georgia. Intrarea la meciul programat in "Sala Sporturilor" din Constanta este gratuita, portile arenei urmand sa se deschida cu doua ore inainte de fluierul arbitrilor.
Atat Romania, cat si Letonia si-au asigurat prezenta in play-off, asa ca singura miza a ramas primul loc in grupa preliminara.
Alaturi de cele doua selectionate, in baraj mai au acces echipele Macedoniei, Serbiei, Muntenegrului si Elvetiei, numele celorlalte sase nationale urmand sa se decida astazi. In aceeasi faza a competitiei sunt direct calificate reprezentativele Ungariei, Sloveniei, Cehiei, Islandei, Poloniei si Ucrainei.