Pentagonul a recunoscut existența extratereștilor. Cum a ajuns aici. O istorie complicată, marcată de negări insistente, dar și de rapoarte imposibil de ignorat.

În iulie anul trecut, senatorul Marco Rubio, fostul președinte interimar al Comitetului pentru Informații, a vorbit la CBS News despre obiecte zburătoare misterioase din spațiul aerian restricționat. „Nu știm despre ce este”, a spus el, „dar nici unul (OZN) nu este al nostru”, scrie The New Yorker. 

Existența OZN a fost un subiect de dispută continuă între oficiali și presă

În decembrie, într-un interviu cu Tyler Cowen, fostul director C.I.A. John Brennan a recunoscut, oarecum chinuit, că nu prea știe ce să creadă: „Unele dintre fenomenele pe care le vom vedea continuă să fie inexplicabile și ar putea fi, de fapt, un fel de fenomen care este rezultatul despre ceva pe care încă nu îl înțelegem și care ar putea implica un anumit tip de activitate despre care unii ar putea spune că constituie o altă formă de viață. ”

Vara trecută, David Norquist, secretarul adjunct al Apărării, a anunțat existența formală a grupului de lucru pentru fenomene aeriene neidentificate. Legea de autorizare a serviciilor de informații din 2021, semnată în decembrie trecut, prevedea că guvernul avea la dispoziție o sută optzeci de zile pentru a aduna și analiza date de la agenții. Raportul său este așteptat în iunie.

Explicarea inexplicabilului

Într-un interviu recent acordat Fox News, John Ratcliffe, fostul director al serviciilor de informații naționale, a subliniat că problema nu mai trebuie luată cu ușurință. „Când vorbim despre observarea unor OZN-uri”, a spus el, „vorbim despre obiecte care au fost văzute de piloții Marinei sau Forțelor Aeriene sau care au fost preluate de imagini prin satelit, care se angajează în acțiuni greu de explicat, mișcări care sunt greu de replicat, pentru care nu avem tehnologia sau călătorim la viteze care depășesc bariera sonoră fără un boom sonor. ”

În cartea cea mai bine vândută pe acest subiect, „OZN-uri: generali, piloți și oficiali guvernamentali", publicată în 2010 de Random House, Kean a scris că„ guvernul SUA ignoră în mod obișnuit OZN-urile și, atunci când este presat, emite false explicații. Nepăsarea și / sau negările sale sunt iresponsabile, nerespectuoase față de martori experții considerați potențial periculoși ”. Cartea ei amintește că acest lucru nu a fost valabil în toate cazurile. În deceniile de după cel de-al doilea război mondial, aproximativ jumătate din toți americanii, au acceptat existența U.F.O. (OZN).

Kean se vede ca un custode a acestei istorii pierdute. În apartamentul ei, un spațiu liniștit decorat cu un Buddha birmanez și boluri de scoici perlate, Kean s-a așezat pe podea, și-a deschis dulapurile și a rememorat cum a ajuns să scrie cartea.

Raportul COMETA confirmă

În 1999, un prieten jurnalist din Paris i-a trimis un raport de nouăzeci de pagini asumat de o duzină de generali francezi pensionari, oameni de știință și experți în spațiu, intitulat „Les OVNI et la Défense: À Quoi Doit-On Se Préparer?” - „OZN-uri și apărare : Pentru ce trebuie să ne pregătim? ” Autorii, un grup cunoscut sub numele de COMETA, au analizat numeroase U.F.O. rapoarte, împreună cu radarul și dovezile fotografice asociate.

Obiectele observate la distanță de către piloții militari și comerciali păreau să sfideze legile fizicii; autorii au remarcat „viteza lor ușor supersonică fără boom sonor” și „efectele electromagnetice care interferează cu funcționarea aparatelor radio sau electrice din apropiere”. Marea majoritate a observațiilor ar putea fi urmărite până la origini meteorologice sau pământești sau nu ar putea fi studiate, din cauza unor dovezi meschine, dar un mic procent dintre acestea părea să implice, după cum se spune în raport, „mașini zburătoare complet necunoscute cu performanțe excepționale care sunt ghidate de o inteligență naturală sau artificială. ”

COMETA rezolvase, prin procesul de eliminare, că „ipoteza extraterestră” era cea mai logică explicație.

Primele mărturii OZN

În general, este de acord că problematica U.F.O. (OZN) era a început pe 24 iunie 1947, când un aviator pe nume Kenneth Arnold, în timp ce zbura cu un CallAir A-2, a văzut o formație de nouă obiecte ondulate. Aveau forma unor bumeranguri sau raze manta fără coadă și, după estimarea lui, se mișcau de două până la trei ori viteza sunetului. El le-a descris mișcarea ca pe o „farfurie sărită prin apă”.

Un titlu de ziar evocă „farfurii zburătoare”. Până la sfârșitul anului, cel puțin opt sute cincizeci de observații domestice similare au fost raportate, potrivit unei anchetator. Între timp, oamenii de știință au afirmat că farfuriile zburătoare nu existau, deoarece acestea nu puteau exista. The Times l-a citat pe Gordon Atwater, astronom la Hayden Planetarium, care a atribuit valul de rapoarte unei combinații între „caz ușor de nervozitate meteorologică” și „hipnoză în masă”.

În cercurile guvernamentale, problema cât de serios să ia ceea ce au redenumit „obiecte zburătoare neidentificate” a provocat un conflict profund. Până în septembrie 1947, rapoartele primite de observații deveniseră prea abundente pentru ca Forțele Aeriene să le ignore. În acea lună, într-un comunicat clasificat, generalul-locotenent Nathan F. Twining l-a sfătuit pe generalul comandant al forțelor armate că „fenomenul raportat este ceva real și nu vizionar sau fictiv”.

URSS, primul bănuit

„Memo-ul Twining”, care de atunci a câștigat statura ecleziastică în rândul ufologilor, a exprimat îngrijorări că un stat străin - să zicem, Uniunea Sovietică - a făcut o descoperire tehnologică de neimaginat și a inițiat un studiu clasificat, Project Sign, pentru a investiga. Oficialii săi au fost împărțiți în mod egal între cei care au crezut că „discurile zburătoare” au o origine plauzibilă „interplanetară” și cei care au criticat observațiile până la percepția greșită.

Pe de o parte, conform unei note, un procent complet de douăzeci la sută din U.F.O. rapoartelor le lipseau explicații obișnuite. Pe de altă parte, nu a existat nicio dovadă dispozitivă - epava unei farfurii prăbușite, poate - și, așa cum a argumentat un om de știință de la RAND Corporation, călătoria interstelară a fost pur și simplu imposibilă.

Dar se întâmplau lucruri inexplicabile. În 1948, la aproximativ un an după observarea lui Arnold, doi piloți ai unui DC-3 din Eastern Airlines au văzut o viteză mare a luminii în formă de trabuc spre ei cu o viteză extraordinară înainte de a face o cotitură imposibil de bruscă și de a dispărea pe un cer senin. Un pilot dintr-un al doilea avion și câțiva martori la sol au dat mărturii compatibile. A fost prima dată când un U.F.O. au fost observate la distanță: cei doi piloți au descris că văd un șir de ferestre pe măsură ce trecea dincolo. Anchetatorii Project Sign au depus un memorandum secret „Estimarea situației”, care a înclinat în favoarea ipotezei extraterestre.

UFO deasupra Casei Albe

În iulie 1952, o astfel de notificare formală părea să aibă loc aproape când o armată a U.F.O.-urilor ar fi încălcat spațiul aerian restricționat de la Casa Albă. Titlul dat de "Times" seamănă cu ceva dintr-un roman al lui Philip K. Dick: „Obiecte zburătoare lângă Washington, observate atât de piloți, cât și de radare. Forțele aeriene dezvăluie rapoarte despre ceva, poate„ farfurioare ”, care călătoresc încet, dar sărind în sus și în jos”.

Forțele aeriene, minimizând incidentul, au declarat ziarului că nu au fost luate măsuri defensive, deși ulterior s-a dovedit că armata a amestecat avioane pentru a intercepta păcătoșii. Generalul maior John Samford, directorul de informații al Forțelor Aeriene, a ținut cea mai mare conferință de presă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Samford, s-a strâmbat în timp ce se referea la „un anumit procent din acest volum de rapoarte care au fost făcute de observatori credibili ai unor lucruri relativ incredibile”.

Așa a început totul. Până în momentul în care Pentagonul a recunoscut oficial:

Extratereștrii există! Pentagonul a confirmat că imaginile cu OZN-uri sunt reale