Decizia consiliului local va intra în vigoare de la 1 aprilie.
De la începutul lunii viitoare, pensionarii braşoveni vor putea circula gratuit pe mijloacele de transport în comun din oraş între orele 8.30-14.00. Intervalul cu pricina a fost stabilit în urma cererilor venite din partea pensionarilor, precum şi a unor studii privind graficul de aglomerare a mijloacelor de transport în comun. O măsură cu iz electoral
„Chiar ieri am mai primit un teanc de solicitări de la pensionari, care îmi cerereau să le dau gratuitate pe autobuze măcar în perioada asta, când merg şi ei pe la piaţă sau la medic“, explică decizia primarul George Scripcaru.
Pe de altă parte, regia locală de transport RAT a efectuat o serie de studii privind graficul de aglomerare a autobuzelor din Braşov. „Până pe la ora 8.30 e înghesuială mare, pleacă copiii la şcoală, merge lumea la serviciu. Apoi e mai liber, se mai descarcă autobuzele şi apoi, pe la două după-amiaza, iar se înghesuie. Vin elevii de la şcoală şi oamenii ori vin de la schimbul unu ori pleacă la schimbul doi. Perioada dintre aceste două ore e mai calmă“, completează primarul Scripcaru.
De noua prevedere vor beneficia toţi pensionarii braşoveni, indiferent de vârstă sau venituri, şi trebuie să aibă asupra lor un cupon de pensie şi buletinul, ca să arate că au domiciliul în oraş.
„E o idee bună. Măcar dimineaţa, când mă duc să-mi plătesc facturile, nu trebuie să mai dau bani pe autobuz. Iar după-amiaza nu merg nicăieri“, spune Mihaela Iancu, pensionară din Braşov.
Pe de altă parte, tinerii braşoveni văd în decizia consiliului local doar o manevră electorală a actualului edil-şef şi consideră că măsura va fi aplicată doar până după alegerile locale. 30 de bilete de călătorie gratuite pe lună În afara intervalului orar respectiv, doar o parte dintre pensionari beneficiază de călătorii gratuite. Potrivit unei hotărâri de consiliu de luna trecută, persoanele care au peste 62 de ani şi pensii sub 602 lei primesc gratuit 30 de bilete de călătorie pe lună. În acest sens, municipalitatea braşoveană alocă anual 14 milioane de lei de la buget pentru subvenţionarea călătoriilor efectuate de persoanele în vârstă.