Pensionarii vor primi pensiile mărite cu 15%. Conform ministrului Muncii, Marius Budăi, există buget prevăzut pentru pensiile mărite până la finalul anului. Punctul de pensie va crește, astfel, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.

În plus, pensia minimă garantată sau indemnizația socială pentru pensionari va crește, tot de la 1 septembrie, cu 10%. De la 640 de lei, suma va ajunge la 704 lei.

Un număr de 4.964.000 de pensionari vor beneficia de majorările care au fost trecute în noua lege a pensiilor de la 1 septembrie, iar majorările vor continua. Punctul de pensie va ajunge în anul 2020 la 1.775 lei, iar în 2021, tot de la 1 septembrie, la 1.875 de lei.

Conform ministrului Budăi, s-a plecat de la un punct de pensie de 871 de lei în anul 2016.

Deși legea a fost promulgată de președintele țării, opoziția susține în continuare că, în realitate nu ar fi bani pentru onorarea angajamentelor. Deputatul USR Cristian Seidler susține actul normativ este o farsă.

Te-ar putea interesa și: