Sulfina Barbu va propune o lege a responsabilităţii civice pentru mediu prin care să se înfiinţeze patrule urbane „verzi” care să fie abilitate de primării să aplice amenzi. Barbu crede că pensionarii reprezintă o categorie socială care ar putea fi interesată de iniţiativa sa.
Potrivit viitoarei legi, pensionarii care doresc să se implice ar putea fi abilitaţi printr-o decizie a primarului să ajute poliţia comunitară în supravegherea şi în aplicarea amenzilor pentru cei care aruncă gunoaie la întâmplare.
Ei ar putea câştiga astfel un venit suplimentar, explică Barbu, preşedinte al Comisiei de administraţie publică şi echilibru ecologic, din Camera Deputaţilor. În opinia sa, pensionarii reprezintă o soluţie la problema personalului insuficient, cu responsabilităţi în aplicarea amenzilor, din administraţiile locale.
Legea va prevede şi creşterea amenzilor pentru aruncarea gunoaielor în oraşe, pe spaţiul verde sau în râuri.
Amenda minimă pentru aruncarea gunoaielor pe spaţiul verde ar creşte de la 60-80 de lei, cât este acum potrivit legii 31/2000, la 180-240 de lei.