Vești incredibile pentru pensionari. Proiectul, aprobat de Guvern. Care este noua vârstă de pensionare

Vești incredibile pentru pensionari. Proiectul, aprobat de Guvern. Care este noua vârstă de pensionare

Un nou proiect privind pensiile a ajuns pe masa parlamentarilor. Acesta a fost deja aprobat de Guvern și prevede câteva modificări referitoare la stagiul de cotizare pentru femei și bârbați. Stagiul complet va fi de 35 de ani pentru ambele sexe.

Vești noi pentru pensionari! Au fost aduse câteva modificări în ceea ce privește vârsta de pensionare a femeilor. Este vorba despre un proiect de lege aflat în Parlament.

Potrivit proiectului de lege privind sistemul public de pensii, vârstele standard de pensionare vor rămâne aceleași: de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Acestea sunt vârstele prevăzute de actuala legislație. 

Există schimbări în ceea ce privește stagiul de cotizare. Acesta va fi de minimum 15 ani, în timp ce stagiul complet va fi de 35 de ani (valabil atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei). 

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern, de curând, iar  acum a ajuns la Parlament pentru dezbatere, urmând să fie analizat şi supus votului în fiecare dintre cele două Camere. În momentul în care acesta va fi adoptat, va ajunge apoi pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru aprobare.

În ceea ce privește vârstele standard de pensionare și stagiul complet de 35 de ani, acestea vor fi atinse treptat, până în ianuarie 2030, informează B1,