Evenimentul Zilei > Politica > Pensii speciale. Renate Weber: Am primit multe telefoane. Nu am primit niciun telefon de la cineva din PSD
Pensii speciale. Renate Weber: Am primit multe telefoane. Nu am primit niciun telefon de la cineva din PSD

Pensii speciale. Renate Weber: Am primit multe telefoane. Nu am primit niciun telefon de la cineva din PSD

Avocatul Poporului, Renate Weber, a oferit explicații în controversata chestiune a tăierii pensiilor speciale pentru foștii parlamentari. Aceasta neagă că s-ar fi făcut presiuni asupra sa din partea PSD.

Pensii speciale. Renate Weber: Am primit multe telefoane! Avocatul Poporului, Renate Weber, a negat că ar fi existat asupra sa orice fel de presiuni când conduce instituţia, relatează News.ro. Însă a reiterat ideea că a primit multe telefoane pentru a ataca la CCR eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. ”Eu am tot încercat să le explic că nu este cazul să ne ducem la Curtea Constituţională pentru că s-au schimbat datele problemei”, a afirmat Weber, cu precizarea că niciun telefon nu a fost de la PSD, cum s-a vehiculat în spațiul public.

Citește și: evz-tv-despre-atacurile-la-renate-weber-omenirea-se-intoarce-la-perioada-anilor-50.html

Renate Weber: Am primit multe telefoane; nu am primit niciun telefon de la cineva din PSD

”De când am venit eu la instituţia asta, nu a sunat telefonul. Dacă am mai avut câte o întâlnire la birou, am avut-o de faţă cu alţii, dar nu au existat presiuni de vreun fel. Recunosc, însă, că pe această chestiune a tăierii pensiilor parlamentarilor am primit multe telefoane de la foşti parlamentari, care în acest moment erau beneficiarii unor asemenea pensii. Eu am tot încercat să le explic că nu este cazul să ne ducem la Curtea Constituţională pentru că s-au schimbat datele problemei. Curtea Constituţională a dat o decizie care din perspectiva noastră este foarte clară”.

Oficialul precizează că doar pensiile magistraţilor sunt cele care au un suport constituţional. ”În legătură cu celelalte este chestiune de voinţă politică, de decizie politică. Trebuie rezolvată, evident, de către Parlament”, a declarat, vineri seară, la antena 3, Renate Weber.

Fostul europarlamentar ALDE a explicat că a primit şi o petiţie pe această temă. ”Am primit şi o petiţie, le-am răspuns oficial, după aceea şi la acea petiţie. Recunosc, însă, că au fost multe telefoane, mesaje”.

Pensii speciale. Renate Weber: Am primit multe telefoane! Cele mai multe telefoane au fost de la PNL

”Nu am primit niciun telefon de la cineva din PSD, chiar nici un telefon. Cele mai multe telefoane au fost de la PNL, foşti parlamentari PNL care spuneau că ar fi bine să ne ducem la Curtea Constituţională cu obiecţie de  neconstituţionalitate. Până la urmă noi le-am şi răspuns, am luat decizia la instituţie pentru că analizasem această nouă lege. Le-am răspuns clar că nu se poate, că nu vom face acest lucru. Le-am dat şi un răspuns în scris, destul de detaliat. E pus şi pe site-ul instituţiei”, a mai afirmat Weber. PNL a criticat CCR după această decizie a eliminării pensiilor speciale pentru foștii parlamentari.

În iunie 2019, Renate Weber a fost numită în funcţia de Avocat al Poporului. Potrivit Adevărul, Weber este o fostă militantă pentru drepturile omului în anii ’90, susţinătoare a lui George Soros şi critic al PSD-ului până în 2014. În Parlamentul European, Renate Weber s-a poziţionat de partea Rusiei.

Pe 17 februarie, Parlamentul a votat eliminarea pensiilor speciale ale foştilor senatori şi deputaţi, legea fiind deja promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

 

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: