Între pensie şi Petre Roman, pensionarii au ales banii

Între pensie şi Petre Roman, pensionarii au ales banii

La mitingul pentru lansarea candidaţilor arădeni ai Uniunii Pensionarilor şi a Solidarităţii Sociale (UPSS) din Arad, care a avut loc în această dimineaţa pe platoul din faţa Palatului Administrativ, au venit doar aproximativ 50 de pensionari, majoritatea femei.

Şi asta cu toate că vedeta mitingului era fostul premier al României, liderul UPSS, Petre Roman, iar Liga Judeţeană a Pensionarilor Arad a chemat sute de membrii.

„Este perioada în care postaşul aduce pensiile, iar oamenii sunt acasă şi aşteaptă să primească banii. Trebuiau să facă mintingul cu două zile mai devreme sau peste câteva zile“, explică unul dintre participanţi.

Chiar şi pensionarii cârcoteau în legătură cu numărul mic de participanţi, amintindu-şi că, de exemplu, la cea mai recentă petrecere organizată de primărie pentru persoanele de vârsta a treia, au fost sute de persoane. Numărul forţelor de ordine a fost aproape egal cu cel al pensionarilor participanţi la miting, poliţiştii şi jandarmii privind evenimentul de pe margine, iar un om al legii în civil a filmat tot mitingul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ce mai încolo-încoace. Nu mai e nici el (Petre Roman - n.r.) ce-a fost odată. E şi el bătrĂn acuma“, suspina de pe margine, o pensionară.

„Dacă aşa uniţi suntem, asta vom şi obţine.... adică nimic!", spunea unul dintre participanţi. Şi liderul Uniunii Pensionarilor şi a Solidarităţii Sociale a avut o explicaţie. „Cred că, în general, cei care au venit reprezintă ceea ce numim noi «nucleul dur», pe care contăm în orice împrejurare.

Însă să nu uităm că pensionarii, poate că, nu se deplasează întotdeauna ca să-şi susţină cauza, dar votul e în mĂna lor“, spune Petre Roman, care în final a dat autografe şi s-a fotografiat cu pensionarele.

Roman: „Pensionarii uniţi ar putea să schimbe totul în ţara asta”

La calculele făcute pe hârtie, Uniunii Pensionarilor şi a Solidarităţii Sociale stă bine, vorbitori la miting amintind că pensionarii sunt votanţii care merg cel mai mult la vot.

„Pensionarii uniţi ar putea să schimbe totul în ţara asta. Ne punem speranţe că pensionarii şi muncitorii vor înţelege şi îi vor vota pe reprezentanţii lor“, susţine Petre Roman.

La câteva megafoane instalate lângă camionul folosit ca scenă, se auzea muzică populara şi îndemnuri electorale de... propagandă, cum le numeau pensionarii. Pornirea microfoanelor i-a speriat pe vârstnici, din cauza volumului foarte ridicat, astfel că până şi Petre Roman a fost nevoit să-şi astupe urechile.

„Chemaţi-vă toate cunoştinţele să voteze cu noi!“ îi îndemnau liderii pensionarilor pe participanţi la miting sau pe trecători. Candidatul UPSS pentru funcţia de primar al Aradului este Ioan Dolha, fost membru PRM, partid din care a demisionat anul acesta.

Luptă pentru PD

„Forţa Democrată se angajează în campania electorală a UPSS. Între timp, continuăm acţiunea din justiţie pentru a obţine numele de «Partidul Democrat»“, a precizat Petre Roman. El a subliniat că foştii democraţi au abandonat doctrina iniţială, devenind democrat-liberali, aşa că, lupta pentru obţinerea numelui de „partidul democrat“ continuă.

„Noi avem convingerea că, avĂnd în vedere faptul că denumirea de Partidul Democrat nu mai există în Registrul Tribunalului municipiului Bucureşti, ea fiind liberă, avem toate motivele să credem că Forţa Democrată poate să o preia“, a declarat Petre Roman.

(14:25)