Pensie mărită? ŢEAPA coaptă în PSD a fost CONFIRMATĂ. Ponta a aflat tot. Breaking news naţional

Pensie mărită? ŢEAPA coaptă în PSD a fost CONFIRMATĂ. Ponta a aflat tot. Breaking news naţional

Fostul premier Victor Ponta a povestit, marți, la Digi 24, o discuție cu foștii săi colegi în PSD pe marginea măririi de pensii, după votul din Parlament.

Victor Ponta i-a întrebat de unde vor face rost de banii necesari pentru plata pensiilor.

În replică, membrii PSD i-au răspuns că „Păi n-o să mai fim noi la Putere”.

Întrebat de ce nu au fost mărite pensiile la începutul anului, președintele Pro România a declarat că nu exsită banii necesari măririi.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pentru că nu avea bani, așa cum nu au nici acum. Evident, ce premier din lumea asta n-ar vrea să mărească pensiile și salariile. Toți ar vrea, dacă s-ar putea în fiecare zi. Important este să le mărești atunci când sunt sustenabile, când știi că economia privată îți produce venituri de natură să ții partea asta de pensii.”, a declarat Victor Ponta.

A venit legea doamnei Olguța Vasilescu care spune așa, în cifre: „În 2019, cam 60 de miliarde dăm pentru pensii, în 2021 dăm 140 de miliarde”. M-am dus și i-am întrebat pe toți: Chiar credeți că se va întâmpla? „Nu”. Voi credeți că găsim 80 de miliarde de lei peste noapte? „Nu”. Și atunci de ce votați? „Păi cum să zicem că nu...”.

Îmi mințiți mie părinții. Mama mea aș vrea să aibă pensia dublă, dar nu pot să îi spun „Stai liniștită că în 2021 îți dă Olguța”.

I-am întrebat ce vor face în 2021. „A, păi n-o să mai fim noi la Putere, o să vină ăștia USR, PNL și o să zicem – Ați văzut că ăștia nu vă mai dau...”.

E un cinism... Politica este destul de cinică, nu spun că e așa... numai trandafiri... E un cinism dus dincolo de acceptabilitate și care va duce în rândul tuturor românilor la o dezamăgire și la un dezgust care e foarte rău pentru țară, a mai declarat fostul premier.