Băsescu are o pensie de nici 3.000 de lei pe care o are. Fostul președinte crede că ar trebui să primească mai mulți bani, dat fiind responsabilitățile și funcțiile pe care le-a avut în cei 44 de ani și șase luni de activitate.
”Dacă vreţi vă pot spune pensia cu care am ieşit după ce am fost comandantul celei mai mari nave a României, am fost subsecretar de stat, secretar de stat, ministru, primar general şi preşedinte. Pensia mea pentru toată activitatea asta, 44 de ani şi 6 luni, pe perioada de pe mare s-a considerat în grupa a doua şi am avut un trimestru în plus la fiecare an. După 44 de ani şi 6 luni pensia mea a fost 2.960 de lei. O consider foarte mică, pensia”, a declarat Băsescu, pentru DigiFM.