UMILIREA şi INTIMIDAREA de la Penitenciarul Ploieşti. Omul de afaceri scos ÎN PIELEA GOALĂ din celulă a RENUNŢAT la PROTEST

Omul de afaceri Liviu Luca, încarcerat la Penitenciarul Ploieşti, a renunţat la greva foamei, formă de protest la care a apelat în semn de nemulţumire faţă de tratamentul care i-a fost aplicat în timpul unei percheziţii ce a avut loc în celula sa.

Avocatul lui Luca, Marius Arizan, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că acesta a ieşit din greva foamei din motive pe care deocamdată nu le cunoaşte, pentru că nu a stat încă de vorbă cu el, urmând ca omul de afaceri să stabilească ce va face în privinţa nemulţumirilor sale, potrivit agerpres.ro.

 

Liviu Luca a intrat, vineri, în greva foamei, după ce în celula sa a fost făcută o percheziţie în timpul căreia el, dar şi ceilalţi deţinuţi au fost ţinuţi dezbrăcaţi pe un hol de acces.

Avocatul acestuia a explicat că Luca s-a plâns, în cursul săptămânii trecute, de condiţiile de detenţie, după ce în celula acestuia au mai fost aduse unul-două paturi, fapt care a dus la micşorarea suprafeţei utile/deţinut şi implicit a volumului de aer.

Ulterior, fostul sindicalist a dat declaraţii pe acest subiect, iar vineri în celula sa a fost făcută o percheziţie în timpul căreia omul de afaceri şi colegii săi au fost ţinuţi dezbrăcaţi pe un hol de acces al penitenciarului.

În urma percheziţiei, Luca a intrat în greva foamei, protestând în acest mod faţă de comportamentul la care a fost supus.

Imediat după ce a depus plângerea un desant al gardienilor din penitenciar a năvălit în celulă lui Liviu Luca și l-au scos în fundul gol, obligându-l să țină un cearceaf pe spate, în scop de umilire și intimidare, scriau, vineri, jurnaliştii de la Lumea Justiţiei..

Arizan a precizat că, iniţial, Liviu Luca a fost încarcerat la Penitenciarul Mărgineni şi mutat ulterior la cel din Ploieşti, care are regim semideschis.

Omul de afaceri a fost condamnat, în iulie 2016, la şase ani închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice.