Pelerini din toate colțurile țării în drum spre Maica Domnului

Pelerini din toate colțurile țării în drum spre Maica Domnului Credinciosii iau parte la pelerinajul de la Manastirea Nicula din judetul Cluj. Sursa foto: Arhiva EVZ

România a fost denumită și Grădina Maicii Domnului. Astăzi, în toate bisericile bat clopotele care anunță această mare sărbătoare. În țară există peste 200 de icoane făcătoare de minuni care o întruchipează pe Maica Domnului. Multe biserici și mănăstiri din țară adăpostesc astfel de icoane, care în această zi devin adevărate oaze de credință. Vă prezentăm câteva locuri de pelerinaj unde vă puteți duce astăzi, dar nu numai, pentru a vă ridica un gând către Divinitate.

Mănăstirea Nicula

Mănăstirea Nicula din județul Cluj este unul dintre cele mai vizitate lăcașuri de cult din România, renumit pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul.

Aceasta a fost pictată în 1691 de preotul ortodox Luca din Iclod. Este realizată pe scândură din brad, întărită cu două cingătoare de brad și are o grosime de doi centimetri. Conform mărturiilor unor militari austrieci, icoana Maicii Domnului a lăcrimat încontinuu între 15 februarie și 12 martie 1699. Astfel, unii consideră că a vestit evenimentele ce au avut loc în jurul anului 1700, pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania, dar și pentru viața monahală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mănăstirea a devenit în ultima vreme o adevărată oază de credință, mai ales în jurul datei de 15 august, atunci când se serbează hramul – Adormirea Maicii Domnului. Astăzi, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, împreună cu Înaltpreasfințitul Innocentios de Burundi și Rwanda. Conform estimărilor sunt așteptate 75.000 de persoane la Mănăstirea Nicula.

 

Mănăstirea Celic Dere

Mănăstirea Celic Dere din Dobrogea de Nord, județul Tulcea, este una dintre cele mai vizitate locuri din Dobrogea. Situată în inima pădurii și aproape de Dunăre, mănăstirea adăpostește, pe lângă alte obiecte de cult prețioase și cu o mare însemnătate istorică, și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Aceasta a aparținut unei familii de credincioși din comuna Nărusai, județul Ismail, de unde și numele de Maica Domnului Narusaiscaia. Aceasta icoană a rămas neatinsă de flăcări când casa acestei familii a ars. Mai târziu,unuia dintre moștenitori i s-a părut că este o icoană veche, înnegrită și neinteresantă pentru ei. A aruncat-o întrun cuptor să ardă, dar flăcările au izbucnit în afară, icoana rămânând intactă. Văzând minunea, a luat icoana și a așezat-o în camera cea mai curată.

Icoana Maicii Domnului de la Celic Dere este îmbrăcată în argint și poleită cu aur, și este așezată în naos, pe peretele din stânga, în fața Sfântului Altar. Astăzi, pe 15 august, mănăstirea își serbează hramul - Adormirea Maicii Domnului. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii.

 

Mănăstirea Curtea de Argeș

Mănăstirea Curtea de Argeș, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este ctitoria domnitorului Neagoe Basarb. La slujba de sfințire din data de 14-15 august 1517, a fost prezent însuși Neagoe Basarab alături de familia sa. Slujba a fost săvârșită de Sanctitatea Sa Teolipt, Patriarhul Constantinopolului, alături de Mitropolitul Macarie. În cadrul mănăstirii se află spre cinstire moaștele Sfintei Filofteia. Catedrala a avut încă de la început destinația de necropolă voievodală, iar ulterior a devenit și necropola monahală. Aici, pe lângă domnitorul Neagoe Basarab, sunt înmormântați Regele Carol I cu Regina Elisabeta, Regele Ferdinand cu Regina Maria și Regele Mihai cu Regina Ana. Astăzi, la hramul mănăstirii sunt așteptați peste 5.000 de oameni, care vor veni să se închine la moaștele Sfintei Filofteia, fiind adăpostiți în capela-paraclis din centrul mănăstirii.

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna se află la numai 72 de kilometri de Cetatatea de Scaun a Sucevei. Putna este prima și cea mai importantă ctitorie a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Pe 10 iulie 1466 încep lucrările de construcție a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Astăzi, credincioși din toate colțurile țării, dar și de peste hotare, vin pentru a-i aduce închinare Maicii Domnului și pentru a se închina la icoana „Maica Domnului cu Pruncul”. Tradiția spune că aceasta a fost adusă aici, în Moldova, de către cea de-a doua soţie a domnitorului Ştefan cel Mare, Maria de Mangop, odată cu zestrea sa, dăruind-o mănăstirii. Sfânta Liturghie va începe la ora 9.30 și va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Ignatie, Mitropolitul antiohian al Franței și Europei de Vest și Sud, Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor și Preasfințitul Toma, Episcop de Broneţ.

Mănăstirea Căldărușani

Mănăstirea Căldărușani va prăznui astăzi, pentru prima dată, noul hram: Adormirea Maicii Domnului. Decizia de a avea un nou hram, îi aparține Preafericitul Daniel, Patriarhul României. Mănăstirea adăpostește o copie a icoanei din secolul XIX „Lidianca” de la Mănăstirea Neamț. La fel ca originalul de la Neamș, icoana de la Căldărușani este una dublă: pe o față Maica Domnului cu Pruncul, iar pe spate este pictat Sfântul Gheorghe, într-o ipostază mai puțin obișnuită, seșzând pe tron, în timp ce balaurul îi zace la picioare. Cei care nu pot ajunge la Mănăstirea Nicula, Putna, Celic Dere, Curtea de Argeș, sunt așteptați la Mănăstirea Căldărușani,iar slujba va fi oficiată de Preasfințitul Timotei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.