Durere fără margini în lumea fotbalului! Problemele de sănătate se ţin lanţ. Tumora de la colon i-a pus capac

Durere fără margini în lumea fotbalului! Problemele de sănătate se ţin lanţ. Tumora de la colon i-a pus capac Sursa: Arhivă EVZ

Pele s-a întors la spital pentru a fi supus unui tratament după extirparea tumorii de pe colon care a fost identificată pentru prima dată în septembrie, au declarat miercuri medicii săi. 

În vârstă de 81 de ani, Pele s-a internat pentru a continua tratamentul după extirparea tumorii de pe colon. Intervenţia chirurgicală a avut loc în luna septembrie, iar medicii din Sao Paulo îl ţin de atunci sub observaţie.

Pele se află în stare stabilă la Spitalul Albert Einstein din São Paulo și este de așteptat să fie externat în câteva zile, au declarat medicii pentru presă.  Internarea s-a făcut „pentru tratamentul în urma extirpării tumorii de colon descoperită întâmplător în septembrie a acestui an”, au spus ei.

Operația de colon a lui Pele

Pele, în vârstă de 81 de ani, a declarat pe rețelele de socializare în septembrie că a fost găsită o tumoră în timpul examenelor de rutină pe care le-a amânat inițial din cauza pandemiei de COVID-19. El a fost operat pe 4 septembrie pentru a îndepărta tumora din partea dreaptă a colonului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Din fericire, sunt obișnuit să sărbătoresc mari victorii alături de tine. Voi face față acestui meci cu zâmbetul pe buze, mult optimism și bucurie de a trăi înconjurat de dragostea familiei și a prietenilor mei”, a scris el pe Instagram.

El a petrecut o lună în spital, inclusiv o scurtă ședere la terapie intensivă și „terapie semi-intensivă ” , înainte de a continua chimioterapia de acasă. Pele a vorbit despre unele dintre progresele sale în postările de pe Instagram.

Probleme de sănătate pentru Pele

Tumora lui Pele este cea mai recentă problemă de sănătate a lui din ultimii ani. Fostul sportiv a fost internat de mai multe ori pentru probleme de rinichi și prostată și a suferit o intervenție chirurgicală de înlocuire a șoldului în 2012.

Aşadar, celebrul fotbalist a suferit mai multe operaţii la şold, coloana vertebrală şi la genunchi, iar în urmă cu câţiva ani i-a fost îndepărtată o piatră de la rinichi.

Pele este considerat de mulți cel mai mare jucător de fotbal din toate timpurile. Este singurul fotbalist care a câștigat trei Cupe Mondiale (1958, '62, '70), ajutând Brazilia să obțină primul titlu în 1958. Este cel mai mare marcator internațional al țării din toate timpurile, a marcat mai mult de 1.000 de goluri până să se retragă în 1977, scrie news.yahoo.