Daniel Otto şi partenerul său, Matthias Mundin, condamnaţi pentru acte sexuale cu minori la 5, respectiv 4 ani de închisoare, au venit, ieri, la proces însoţiţi de un băieţel
Toţi trei au coborât dintr-un autoturism în faţa Curţii de Apel Bucureşti, unde s-au prezentat pentru înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu un „mandat european de supraveghere”, motivând că vor să se întoarcă la familiile lor din Germania. Minorul, în vârstă de aproximativ 12 ani, era îmbrăcat identic cu cei doi pedofili: un tricou gri inscripţionat „Dickies”, un brand american care ar putea avea o anumită conotaţie, având în vedere că termenul „dick” e un termen de jargon în engleză pentru organul genital masculin, iar cei doi sunt homosexuali. Este pentru a doua oară când EVZ i-a surprins în instanţă purtând aceste tricouri, prima oară fiind la Tribunalul Bucureşti, pe 24 iulie, astfel încât nu poate fi vorba de o coincidenţă, ci despre un mesaj pe care aceştia înţeleg să îl transmită. Contactată de EVZ, avocata care îi reprezintă pe Otto şi Mundin, Maria Vasii, a declarat că nu ştie cine este minorul care îi însoţea pe cei doi pedofili, iar băieţelul nu a intrat în sala de judecată.
Nu acceptă „nu” drept răspuns
În faţa instanţei, Otto şi Mundin au ţinut în ultimul cuvânt, în faţa judecătorului, o adevărată pledoarie pentru drepturile omului. Ambii i-au spus magistratului că n-are ce face decât să le admită cererea şi să îi lase să plece în Germania, la familiile lor. „Nu este posibil să repingeţi cererea, pentru că este un drept fundamental al omului şi nu ne puteţi face să stăm fără familiile noastre. (...) Singura cale de a ieşi de aici e să folosim jurisprudenţa Curţii Europene, dar nu ar fi bine pentru România”, a declarat, prin translator, Daniel Otto. Partenerul său, Matthias Mundin, a mers mai departe: „Nu este posibil să ni se spună nu. Puteţi doar să să spuneţi da. România este stat membru al Uniunii Europene şi dacă vrea să fie un stat european trebuie să respecte legislaţia UE. Acest scandal nu face bine integrării României în Schengen”.
Racolau băieţei la Gara de Nord
În 2015, cei doi au fost prinși după o amplă operațiune în care procurorii DIICOT au avut sprijinul autorităților din Elveția și Germania. Nemții Daniel Otto și Matthias Mundin, alături de elvețianul Reto Simon Wenk (n.r. – cu privire la care cauza s-a disjuns), obișnuiau să întrețină relații sexuale cu minori de la un centru de plasament, pe care îi ademeneau cu bani, droguri sau telefoane mobile în zona Gării de Nord și pe care îi și fotografiau în ipostaze indecente în apartamente închiriate.