Un pedofil cu nume de tată. Viața la Curte
Editura Evenimentul si Capital

Un pedofil cu nume de tată. Viața la Curte

Autor: | | 3 Comentarii | 5319 Vizualizari


Urmau declarațiile oamenilor prezenți la petrecere și ale celor care îi cunoșteau pe inculpată ori pe decedat. Imaginea tatălui era una imaculată – mereu atent și grijuliu cu Maria, niciodată sancționat, nici măcar contravențional.

Raportul medico-legal concluziona că inculpata avea discernământ la momentul săvârșirii faptei. Dosarul se complica. Un certificat de deces al Anei Ioniță, sora Mariei, moartă la vârsta de 6 ani, era insuficient să sprijine varianta Mariei. Dumnezeu știe dacă se mai putea găsi dosarul deschis în urma acestei morți. Trecuse atâta timp....

Declarația inculpatei și a mamei acesteia se băteau cap în cap. Pe cine să crezi? Și, peste toate, maică-sa se constituise parte civilă, cerând daune de 50.000 de euro pentru pierderea soțului.

Simona privea în gol, încercând să înțeleagă. În noaptea dinaintea ședinței nu a închis un ochi. Întorsese povestea pe toate părțile. A doua zi a intrat în sală destul de obosită. O căuta pe Maria în boxa acuzaților. A zărit-o. Cele 13 luni de arest preventiv aproape îi mutilaseră trăsăturile. Stătea la marginea băncii, cu ochii pierduți în mulțime. Părul, destul de rar, mai mult alb decât negru, îi acoperea inegal urechile. Un breton ciuntit și mai scurt într-o parte, îi dădeau un aer aspru. Două cute pronunțate îi împărțeau obrajii, acoperind un maxilar lipsit de feminitate. Gura era singurul lucru frumos al acestui chip – două buze pline și roșii, din pricina dinților care le striveau neîncetat. Maria era o femeie urâtă.

Simona a cerut grefierei să facă apelul. Maria s-a ridicat în picioare, răspunzând prezent. Un avocat din oficiu, apărut de nicăieri și străin de cauză, fusese desemnat s-o apere. Trecem peste formalismul de început și ajungem la momentul mult așteptat.

- Vă atrag atenția că tot ce declarați poate fi folosit și împotriva dumneavoastră.

Mariei chiar nu-i păsa de asta. Era deja obișnuită ca totul să fie împotriva ei. Am să redau, atât cât voi putea de bine, pasajele importante din declarația ei:

Eu și Ana nu vorbeam niciodată despre ce ne făcea tata. Era un cod al tăcerii între noi, născut mai mult din rușine decât din teamă. Făcusem greșeala să-i povestesc într-o zi mamei și ne-am trezit amândouă bătute și pedepsite. Așa că nu ne rămăsese decât Dumnezeu și dorința de a ne face mari și a pleca de acasă. În ziua în care a murit Ana, tata venise băut și ne-a dus pe amândouă în dormitor. M-a chinuit întâi pe mine, în timp ce sora mea privea îngrozită și plângea. Îmi amintesc că i-am strigat „fugi, Ana!” și ea a alergat pe balcon. Tata a ieșit după ea, amenințând-o că o omoară, în timp ce eu urlam să fugă. Și m-a ascultat – s-a aruncat de la balcon și a murit pe loc. Măcar a scăpat. Eu am rămas să îndur furia mamei și violurile tatălui încă 10 ani. Am fugit de acasă cu primul bărbat care mi-a spus că mă iubește. Nu i-am povestit niciodată nimic. Într-o zi a venit mai devreme de la serviciu și l-a găsit pe tata peste mine. Eu nu ziceam nimic pentru că deja devenise o normalitate. Credeam că asta e soarta mea, să tac și să îndur. Bărbatul meu s-a scârbit atât de tare că m-a părăsit. Am rămas cu două fete pe cap de care a trebuit să am grijă singură. Tata mi-a jurat că n-o să se atingă de ele, atâta timp cât eu eram disponibilă.

În noaptea aia blestemată, l-am găsit în baie cu Claudia și parcă am văzut-o pe Ana în copilărie. A venit după mine în dormitor și m-a amenințat că mă omoară. E adevărat că băusem câteva pahare de vin și nu-mi era frică de el. Am simțit că venise momentul să răzbun moartea Anei și să îl omor pe acest mizerabil care încercase să-mi violeze copilul. Ne-am bătut parte în parte până am ajuns pe balcon. Aveam hainele rupte pe mine, el la fel. Dintr-o dată am auzit-o pe Ana strigând: aruncă-l, Maria! Nu regret un moment ce am făcut.

În sală lumea respira la cote de avarie de teamă să nu piardă vreun cuvânt. O ușă trântită a scos-o afară pe mama Mariei. Nu mai putea suporta mărturisirea. Își ura fiica de moarte. Ce, parcă ea nu suportase toate violurile bărbatului? Dar nu-l omorâse, că nu era ea Dumnzeu să-i ia viața. Șapte ani – atât. E mult, e puțin, judecați voi.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate