Un bărbat de 53 de ani din Drobeta Turnu Severin a fost reţinut, în această seară, de poliţiştii gorjeni, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu cel puţin trei adolescenţi din Turceni.
Bărbatul, Ilie C., este din municipiul Drobeta Turnu Severin, are patru copii şi este divorţat, el locuind în ultimii ani, fără forme legale, în oraşul Turceni, anunţă Mediafax.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Gorj, inspector Daniel Tică, bărbatul îşi racola victimele oferindu-le dulciuri şi haine şi le ducea apoi într-un apartament din oraş, unde întreţinea relaţiile sexuale cu acestea. Poliţiştii au probe pentru trei astfel de cazuri, două dintre victime având 13 ani, iar cea de-a treia având 16 ani.
Bărbatul este suspectat şi de alte cazuri de pedofilie, iar ancheta continuă în acest sens.
Ilie C. este acuzat de întreţinere de act sexual cu un minor, iar mâine va fi dus la Tribunalul Gorj, cu propunere de arestare preventivă.