Curtea de Apel Cliuj a decis condamnarea celor 20 de inculpați trimiși în judecată în urmă cu patru ani sub acuzația de dare și luare de mită. Ei au primit pedepse între trei ani și cinci luni cu suspendare. Comisiile de profesori ar fi primit 30.000 de euro pentru a promova 61 de candidați la examenul de bacalaureat.
Curtea de Apel Cluj a decis condamnarea lui Ilie Cornoiu, profesor universitar în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj și consilier județean în cadrul Consiliului Județean Cluj, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale și sustragere sau distrugere de înscrisuri, toate în formă continuată. În același caz, a fost condamnat și Viorel Grigore Cesărean, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Alte pedepse
Marinela Moldovan a primit o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 4 luni, iar Corina Moga, Elena Moldovan și Mircea Desmirean la o pedeapsă 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni. Aceeași instanță a decis sî-i condamne pe Tudor Dumitru Rus, Alexandru Costin și Mihai Sergiu Radu la o pedeapsă 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni. Condamnă pe inculpatul Ovidiu Gheorghe Mariș a primit o pedeapsă 2 ani închisoare cu suspendare iar pe inculpații Toth Marton Csaba, Pompei Colța și Saveta Nechifor la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare. Ioana Paula Farcaș a a primit o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare, iar Vasile Mariș și Izabela Andreea Marton la pedepse de câte 5 luni închisoare cu suspendare. Obligă inculpații la plata in favoarea statului a cate 600 lei, fiecare, cheltuieli judiciare.
Bani pentru examene
Potrivit DNA, În scopul obţinerii unor câştiguri materiale totalizând peste 30.000 de euro, în perioada iunie 2009 - iunie 2010, inculpaţii Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan, Avram Dorel şi Cornoiu Ilie s-au implicat în fraudarea examenelor de bacalaureat - sesiunile de vară şi toamnă ale anului 2009 şi din vara anului 2010. În schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 şi 350 de euro pentru fiecare probă scrisă, sume pretinse şi primite de la un număr de 61 de candidaţi, inculpaţii – cadre didactice au promis că le vor înlesni acestor candidaţi promovarea în mod fraudulos a bacalaureatului. Pentru a asigura reuşita celor promise, inculpaţii s-au implicat în comiterea a nu mai puţin de 164 acte materiale de falsificare a lucrărilor de bacalaureat la probele scrise (între 1 şi 4 probe pentru fiecare candidat), sustragerea lucrărilor originale şi înlocuirea lor cu cele falsificate care au fost predate centrelor zonale de evaluare.
Sfânta împărțeală
Astfel, în perioada iunie 2009 – iunie 2010, inculpatul Rus Ioan, în calitate de director al Grupului Şcolar „Alexandru Borza”, a pretins de la un număr de 33 de candidaţi suma totală de 23.650 euro, din care a primit efectiv suma de 22.350 euro şi 11.100 lei lăsând să se creadă faţă de aceşti candidaţi că are influenţă pe lângă unii din membri comisiilor de examen de la cele trei sesiuni de bacalaureat şi îi poate ajuta să promoveze în mod fraudulos probele scrise. Din banii primiţi, inculpatului i-au revenit 18.550 euro şi 10.000 lei. În cursul lunii iunie 2009, Rus Ioan i-a dat inculpatului Văidăhăzan Ioan suma de 2.000 euro pentru ca, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de examen de la Centrul de examen Grup Şcolar „Alexandru Borza”, să îl ajute să fraudeze examenul de bacalaureat la probele scrise în interesul mai multor candidaţi.
Lucrări falsificate
De asemenea, în perioada august – septembrie 2009, Rus Ioan, prin intermediul inculpatului Văidăhăzan Ioan, i-a remis inculpatului Cornoiu Ilie suma de 1.800 euro pentru ca, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de examen de la Centrul de examen de la Colegiul tehnic „Edmond Nicolau”, să îl ajute să fraudeze examenul de bacalaureat la probele scrise în interesul mai multor candidaţi proveniţi de la Grupul Şcolar Alexandru Borza. În acest context, pe parcursul derulării examenului de bacalaureat, sesiunile iunie 2009 şi august – septembrie 2009, inculpaţii Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan şi Cornoiu Ilie au falsificat un număr de 122 de lucrări în sensul că au creat aparenţa de legalitate a unor lucrări ce au fost redactate de către candidaţii favorizaţi în alte săli şi în alte condiţii decât cele reglementate de metodologia de examen. Lucrările redactate în sălile oficiale de examen au fost înlocuite de cei trei inculpaţi cu lucrările falsificate. În aceeaşi modalitate, în sesiunea de bacalaureat din luna iunie 2010, cei trei inculpaţi au falsificat un număr de 42 de lucrări de la Centrul de examen Grup şcolar „Alexandru Borza”. Ca şi în anul anterior, cele 42 de lucrări originale redactate la proba de limba şi literatura română au fost înlocuite cu lucrările falsificate. În cursul lunii iunie 2010, inculpatul Văidăhăzan Ioan a acceptat să primească de la Rus Ioan o sumă de bani al cărei cuantum nu i-a fost comunicat în mod concret pentru ca, în virtutea atribuţiilor cu care fusese învestit în calitate de membru în Comisia de bacalaureat, să faciliteze fraudarea examenului în vederea asigurării promovării candidaţilor care au plătit sume de bani în acest sens.
Cum circula șpaga
În cursul lunii iunie 2010, inculpatul Văidăhăzan Ioan, în calitate de membru al Comisiei de examen de la Centrul de examen Grup Şcolar „Alexandru Borza”, a primit de la doi candidaţi, printre care şi inculpatul Matiş Horaţiu, suma de 800 euro pentru ca, în această calitate, să îi ajute să promoveze în mod fraudulos examenul de bacalaureat la probele scrise pe care aceştia urmau să le susţină la centrul de examen mai sus menţionat, În cursul lunii august 2009, inculpatul Văidăhăzan Ioan a pretins şi primit de la mai mulţi candidaţi, printre care şi inculpaţii Toth Marton Csaba şi Fărcaş Ioana Paula, suma totală de 3.400 euro şi 1500 lei, din care a rămas cu suma de 1.600 euro şi 1.500 lei, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă unii din membri comisiilor de examen de la Centrul de examen de la Colegiul tehnic „Edmond Nicolau” şi îi poate ajuta să promoveze în mod fraudulos probele scrise de la examenul de bacalaureat.
Fraudă generalizată
În cursul lunii ianuarie 2010, Văidăhăzan Ioan a pretins şi primit de la un candidat suma de 300 euro, lăsând să se creadă faţă de acesta că are influenţă pe lângă unii membri ai comisiei de examen de la Centrul de examen de la Grupul şcolar „Alexandru Borza” şi îl poate ajuta să promoveze în mod fraudulos examenul de competenţe lingvistice pe care acesta urma să îl susţină la centrul respectiv. La rândul său, în sesiunea de bacalaureat din august-septembrie 2009, inculpatul Cornoiu Ilie a primit de la inculpaţii Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan şi Avram Dorel suma totală de 4.300 euro pentru ca, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de examen de la Centrul de examen de la Colegiul tehnic „Edmond Nicolau”, prin încălcarea atribuţiilor pe care le avea, să îi ajute să fraudeze examenul de bacalaureat la probele scrise în interesul mai multor candidaţi. În acelaşi scop, Cornoiu Ilie, în cursul lunii iunie 2010, a acceptat să primească de la inculpaţii Rus Ioan şi Avram Dorel o sumă de bani al cărei cuantum nu i-a fost comunicat în mod concret. De asemenea, în cursul lunii august 2009 şi iunie 2010, inculpatul Avram Dorel, în calitate de director la Grupul Şcolar Didactica Nova şi director adjunct al Liceului „Victor Babeş” din Cluj Napoca, a pretins de la mai mulţi candidaţi suma totală de 14.650 euro, din care a primit suma de 13.950 euro, lăsând să se creadă faţă de candidaţii respectivi că are influenţă pe lângă unii din membrii comisiilor de examen de la cele două sesiuni de bacalaureat (august-septembrie 2009 şi iunie 2010) şi că îi poate ajuta să promoveze în mod fraudulos probele scrise de la bacalaureat.
Bani pentru probele scrise
În cursul lunii iunie 2010, inculpaţii Matiş Horaţiu şi Cesărean Viorel Grigore au dat inculpaţilor Văidăhăzan Ioan şi Avram Dorel sumele de 400 euro, respectiv 900 euro pentru a-i ajuta să promoveze în mod fraudulos examenul de bacalaureat la probele scrise. De asemenea, în cursul lunilor iunie 2009 şi august - septembrie 2009, inculpaţii Moldovan Marinela, Colţa Pompei, Toth Marton Csaba, Fărcaş Ioana Paula, Mariş Ovidiu Gheorghe şi Nechifor Saveta au cumpărat, contra unor sume cuprinse între 250 şi 1.000 euro, influenţa pe care inculpaţii Rus Ioan, Avram Dorel şi Văidăhăzan Ioan au pretins că au pe lângă anumiţi membri ai comisiilor de examen de la centrele unde susţineau examenul de bacalaureat. Totodată, susnumiţii, cât şi inculpaţii Moga Corina, Moldovan Elena, Mariş Vasile, Rus Tudor Dumitru, Radu Sergiu Mihai, Costin Alexandru, Desmirean Mircea şi Marton Izabela Andreea au falsificat lucrările scrise la unele probe în sensul că au redactat alte lucrări în alte săli decât cele de examen şi având la dispoziţie subiectele rezolvate, cunoscând că lucrările originale vor fi înlocuite cu cele falsificate.
În vederea confiscării speciale, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Rus Ioan, Văidăhăzan Ioan şi Avram Dorel.