Judecătorii clujeni au menținut condamnarea de 26 de ani și opt luni pe care tâlharul Grigore Dorin Sima a primit la Tribunalul Bistrița.
La începutul lunii iulie 2016, Sima Dorin Grigore, zis Vampiru, a folosit un pistol adevărat pentru a jefui o sucursală a unei bănci, din Bistrița Năsăud. Tâlharul avea pe cap o bască albă iar pe ochi purta ochelari de soare pentru a nu fi recunoscut. Sima s-a așezat liniștit la coadă iar când i-a venit rândul a scos de sub bluză, un pistol, pe care l-a armat iar mai apoi l-a pus la tâmpla angajatei. Sub amenințarea armei, Sima a reușit fure sumele de 9282 de lei şi 2225 de euro, după care a reușit să fugă.
După câteva zile, o echipă de polițiști de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Bistrița a efectuat o acțiune la locuința concubinei lui Sima, unde, de altfel, se ascundea și acesta. În timpul acestei acțiuni, tâlharul a tras de mai multe ori cu pistolul, unul dintre gloanțe lovindu-l în mână pe comisarul Paul Andreica.
În schimbul de focuri ce au urmat, și Sima a fost rănit fiind transportat la spital unde a fost salvat de către medici.
Condamnat la aproape 27 de ani
Procesul de la Tribunalul Bistrița s-a desfășurat foarte repede. În cele din urmă, Sima a fost condamnat la 21 de ani pentru ultraj, la 11 ani pentru tâlhărie, trei ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, trei ani pentru uz de armă.
În total, după ce cele patru pedepse au fost adunate, judecătorul a decis ca Sima să execute 26 de ani și opt luni de închisoare. Grigore Sima a mai fost condamnat la pedepse mari de închisoare. în trecut, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare, fiind eliberat mai repede cu trei ani, pentru bună purtare.
Revenind, judecătorii de la Bistrița l-au mai obligat pe tâlhar să îi achite polițistului Paul Andreica daune morale în valoare de 100.000 de euro și a sumei de 12.000 de lei reprezentând cheltuieli materiale.