Judecătorul Bogdan Alexandru Arhip, cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară din cadrul CSM în urma sesizării părinților copiilor maltratați în grădinița Micul Regat din Constanța, dar și prin autosesizarea CSM, a fost suspendat pentru trei luni din funcție. Decizia poate fi contestată, în termen de 15 zile.
Bogdan Alexandru Arhip este judecătorul care s-a ocupat de dosarul Grădinița Groazei, și impunând în numai puțin de șase termene aducerea la instanță, pentru audieri, a celor cinci copii, părți vătămate, maltratați de educatoarele care sunt judecate pentru vătămare corporală. Ba chiar a amendat jandarmeri Română, cu 2000 de lei iar pe părinți cu câte 500 de lei pentru că nu s-ar fi supus deciziilor luate de el.