Pe schema lui Băsescu, Iohannis dă spionii PSD-ului

Pe schema lui Băsescu, Iohannis dă spionii PSD-ului

Cu sabia suspendării din funcție deasupra capului, președintele Klaus Iohannis a propus ieri la șefi a spionajului extern un PSD-ist apropiat de Israel și coleg de doctorat cu Florian Coldea.

În plin scandal politic legat de iminenta suspendare din funcție dacă nu o revocă pe șefa DNA, președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri dimineață, printr-un comunicat de presă, că a trimis Parlamentului propunerea de numire a vicepreședintelui PSD Gabriel Vlase (47 de ani) în funcția de director al Serviciului de Informații Externe (SIE).

Între 2008 și 2012, Vlase a fost președintele comisiei parlamentare de control a activității SIE. PSD nu a avut ieri nicio reacție oficială. Anunțul vine după aproape doi ani de zile în care spionajul extern a avut un director interimar ca urmare a demisiei lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Pentru a ajunge șeful spionilor, Vlase urmează să fie votat de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Propunerea unui PSD-ist la SIE apare în contextul în care Iohannis a pus la SRI un liberal, iar în cei 10 ani de mandat ai lui Traian Băsescu, SRI și SIE au fost mereu împărțite între putere și opoziție.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Doctor la SRI în lotul Coldea

Gabriel Vlase este deputat de Bacău din 2004 și este pasionat de zona secretelor. A urmat Colegiul Național de Apărare din MApN (2004), Colegiul Superior de Securitate Națională din SRI (2006), Programul pentru Înalţi Oficiali (SES) la Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate (2006), precum și o specializare în „Analiza şi rezolvarea conflictelor armate” la Georgetown University, SUA (2007).

Apogeul inițierii lui Vlase a fost în 2010, când acesta a obținut titlul de Doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii din cadrul SRI. El a obținut titlul de doctor la SRI cu teza „Studiu cu privire la o strategie de securitate modernă pentru Europa de Sud-Est”.

În același an și cu același conducător de doctorat pe care l-a avut și Gabriel Vlase, Constantin Onișor, și-a luat doctoratul la SRI și fostul premier PSD Mihai Tudose cu lucrarea „Protecţia infrastructurii critice - element strategic dinamic în sectorul de securitate”.

Din generația doctorilor SRI ieșiți în 2010 face parte și fostul nr.2 al serviciului secret, Florian Coldea, care sub coordonarea lui Gabriel Oprea și-a obținut titlul cu lucrarea de doctorat „Managementul schimbării în serviciile de informaţii”

 

Afaceri și politică cu Tudose

Gabriel Vlase și Mihai Tudose (foto) nu au fost doar colegi de doctorat, ci și parteneri de afaceri. Cei doi sunt asociați în firma „1001 Net România”. În aceeași firmă a fost și un alt cursant SRI, deputatul PSD Georgian Pop. La votul din conducerea PSD pentru demisia lui Tudose din funcția de premier, Gabriel Vlase s-a abținut. A fost vehiculat în permanență ca potențial ministru de Interne, dar Liviu Dragnea a preferat de fiecare dată pe altcineva.

Presa centrală a scris că Vlase a mai făcut afaceri cu Liviu Claudiu Doroș, fiul generalului de brigadă (r) Vasile Doroș, cel care a condus, timp de opt ani, SRI Bacău, în firmele Saga SRL și SC Investica General SRL.

O vizită discretă în Israel

Vlase a petrecut sfârșitul săptămânii trecute în compania unui cerc influent de evrei americani care l-au decorat pe Iohannis anul trecut. Gabriel Vlase a decolat vinerea trecută, pe 8 iunie, la ora 10.50, de pe aeroportul international Henry Coandă din București, cu destinația Tel Aviv (Israel). S-a întors luni, pe 11 iunie, la ora 13.55 și a participat la „acțiuni prin care sunt marcați cei 70 de ani de la înființarea Statului Israel”.

Vlase a fost invitat să participe la Forumul Global al Comitetului Evreiesc American. În scrisoarea de invitație, lui Vlase i s-a spus că americanii evrei vor aprecia dacă „prieteni ca tine” vor ajunge la întâlnire. De 11 ani, Vlase conduce, în calitate de președinte, Grupul parlamentar al României de prietenie cu statul Israel.

 

Iohannis este „lumina popoarelor”

Comitetul Evreiesc American (AJC) i-a oferit preşedintelui României, Klaus Iohannis (foto), în iunie 2017, distincția „Lumina popoarelor”. „Preşedintele Iohannis exemplifică ce înseamnă să fii o Lumină a popoarelor, a declarat directorul executiv al organizației, David Harris.

Filiera Hrebenciuc – Iacubov – Sechelariu

„Acum 10 ani, domnul Sechelariu mi-a botezat fiica. Nu văd care este problema”, spunea public Gabriel Vlase, în urmă cu mai mulți ani. Fost primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu a fost printre foștii grei PSD cărora li s-a pus eticheta de „baroni” în perioada în care Ion Iliescu conducea partidul.

Presa a mai relatat că Gabriel Vlase este apropiat de controversatul afacerist Corneliu Iacubov, alintat „Împăratul Moldovei”, dar și fosta eminență cenușie a PSD, Viorel Hrebenciuc.

 

„O cedare tactică. Claudiu Manda ar fi fost un dezastru”

Gabriel Vlase „nu este cel mai mare rău posibil din PSD”, a comentat ieri președintele PNL. Ludovic Orban s-a declarat convins că Iohannis „a avut considerente extrem de solide” să propună un PSD-ist la șefia spionajului extern.

USR a catalogat propunerea drept „o cedare tactică” din partea lui Iohannis în fața PSD. „În cazul unei suspendări a preşedintelui, PSD ar fi putut să îl numească la conducerea SIE pe Claudiu Manda, unul dintre aplaudacii lui Liviu Dragnea la DNA şi fost contabil pentru personaje penale foarte grele, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru activitatea SIE”, a apreciat deputatul USR Lucian Viziteu.