Pe marile scene ale Europei. O româncă demonstrează că dansul oriental este artă, nu manelism vulgar

Pe marile scene ale Europei. O româncă demonstrează că dansul oriental este artă, nu manelism vulgar

Românii, încă de pe vremea comunismului au fost fascinați de cinematografia și muzica fie americană, fie de cea provenită de la vecinii din vestul continentului. După căderea sistemului represiv, accesul la produsele occidentale a cunoscut „boom-ul” și a rămas în top până astăzi. Cultura orientală prinde însă din ce în ce mai mult teren, iar un exemplu în acest sens îl reprezintă pasiunea româncelor pentru dansurile originare din Egipt.

Cu 14 ani de experiență pe scenă, Elmas Menacai este una dintre cele mai cunoscute dansatoare din România. Are origini orientale, dar s-a născut la Brăila. Este licențiată în coregrafie și artele spectacolului și în prezent este instructor la propria școală de dans în Capitală, unde împărtășește femeilor de toate vârstele, tainele unei arte controversate.

De la muzică rock, la feminitate

Elmas luptă cu prejudecățile, în condițiile în care s-a îndrăgostit iremediabil de dansul oriental, în adolescență. Era rockeriță și nimic nu prevestea noul ei stil de viață: „M-am apucat la 18 ani, dintr-o curiozitate, după ce am văzut un anunț. Am început să practic cu cineva care preda în București, care nu era atât de avansat. După 2-3 ani, am început eu să mă instruiesc singură, mergând la festivaluri internaționale, la concursuri în afara țării. Apoi, am pornit pe cont propriu. Pur și simplu mi-a plăcut muzica, m-au fascinat mișcările, feminitatea, grația, mișcările pe care profesoara mea mi le arăta, cum se potriveau ele pe muzică. M-a fascinat mai mult partea asta de feminitate, ideea de a mă redescoperi, pentru că eram destul de băiețoasă până la vârsta de 18 ani. Eram rockeriță, umblam cu ținte, bocanci, tricouri largi. Cursurile de dans oriental nu m-au schimbat neapărat, dar m-au făcut să redescopăr partea feminină, pe care o ignorasem o perioadă destul de lungă”, rememorează Elmas.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dansul oriental, precum baletul

Femeile din România prezintă din ce în ce mai mult interes pentru dansurile orientale, însă Elmas subliniază faptul că această activitate necesită foarte multă dedicare: „Am vreo 30 de cursante, de niveluri diferite. Începătoare, in-termediare, avansate. De două ori pe an se fac înscrieri, câteva 10-15 la fiecare grupă, dar rămân două-trei maxim pe termen lung. Există inconstanță foarte mare în acest dans, pentru că majoritatea vin din curiozitate, se lasă inspirate de filme. Sunt și fete care vin și cred că doar ne distrăm, o iau ca pe un aerobic, o formă de mișcare.

Cele care vor să studieze pe termen lung și înțeleg cât de multă muncă este în spate, sunt foarte puține și acelea sunt și cele care rămân. Multe renunță repede atunci când își dau seama că este o chestie care se învață într-un timp îndelungat, precum baletul, care necesită mult timp și energie, mai mult decât își imaginau ele. Mai sunt fete care vin și ar vrea ca după o lună să fie profesioniste sau avansate, dar eu le spun «îmi pare rău, car asta se obține după o investiție mare, studiu, timp, energie, bani». Pentru a te dedica acestui dans, ai nevoie de profesor, pe care eu nu l-am avut. În al doilea rând, trebuie să fii dispus să înveți și de la alții. Eu, după atâția ani învăț și de la alți profesori, merg la workshopuri. Le permit elevelor mele care avansează să studieze și cu alții, pentru că nu mă interesează să fie elevele mele și atât, ci să se dezvolte și ele pe cont propriu, pentru ca la un moment dat să-și deschidă și ele o școală”.

Artă vs vulgaritate

În București există trei școli de dans oriental, care propun o distincție clară între artă și divertisment sau chiar vulgaritate: „Acest dans s-a practicat inițial ca ritual. Era un dans de maturizare, de celebrare a feminității în cadrul familiei. Femeile nu erau dezbrăcate, purtau o haină tipic orientală, formată dintr-un fel de rochie, din cap până în picioare, cu eșarfă la șolduri. Dansau între ele, acasă, fiind mereu în grupuri de femei, împreună, așa cum se face și astăzi în zona arabă, orientală. Chestia asta a atras vesticii, Europa și America ulterior. Cred că au fost fascinați de secretele acestei lumi și au preluat ideea aceasta de senzualitate și mister, dar au transformat-o în mai mult decât feminitate, adică în seducție. Ei sunt cei care au creat costumele din două bucăți, sutien și fustă. Vestul a inventat aceste rochii prin anii ’30-’40 și apoi au fost preluate chiar și de egipteni în filmele lor. Ulterior, a fost și mai degradat. Fiind o zonă plină de mister și seducție, a fost asociată cu ideea de vulgaritate și animație. Astfel, mai multe persoane, care din lipsuri financiare și din ideea de a câștiga bani într-un timp foarte scurt, la rândul lor au avut o atitudine vulgară în fața publicului. Astfel, au indus publicul în eroare, la nivel internațional”, a mărturisit Elmas.

„A devenit grotesc și extrem de vulgar!”

Chiar dacă maneliștii au dus dansurile orientale în derizoriu, Elmas își păstrează încrederea că percepțiile greșite pot fi schimbate: „Vesticii sunt un pic mai cultivați, știu să facă diferența. Chiar dacă și acolo există niște prejudecăți, o mare parte dintre ei apreciază mai mult partea calitativă și non kitsch-ul, adică feminitatea și grația. La noi, în România, maneliștii au preluat ritmurile orientale și le-au transformat în kitsch-uri. A devenit grotesc și extrem de vulgar. Astfel, publicul a asociat maneaua cu dansul oriental și corpul dezbrăcat. Pe mine, cel mai mult mă deranjează faptul că femeile sunt cele care de multe ori se îndepărtează singure de zona asta, pentru că se gândesc că asta înseamnă dansul oriental. Ele își vor da seama care este diferența în momentul în care vor face un curs. După prima ședință, rămân absolut surprinse pozitiv.

Este o chestie interioară care pe ele le ajută, în afară de beneficiile fizice pe care dansul le are. Dacă acel curs este structurat de așa natură încât să nu promoveze doar o simplă distracție de o ședință-două-trei, atunci cele care vor să învețe mai mult, vor rămâne pe termen mai lung și vor încerca să le arate celorlalte femei că de fapt gândesc greșit”, a punctat dansatoarea.

Spectacole lascive și kitsch

„Eu vreau să educ publicul, iar cine vrea să dea din sâni și să danseze pe mese, nu-i trebuie cursuri. E suficient să se îmbrace în niște costume de culori țipătoare, din materiale de foarte proastă calitate, aproape dezbrăcate. Aceste dansatoare care încearcă să epateze, își pun tot felul de bănuți, mărgeluțe, paiete de o calitate foarte proastă. Ele nu dansează, ci doar animă, își arată corpul. Acela nu se numește dans oriental, ci o animație ieftină. Astfel de femei nu vor veni niciodată la un curs, iar oriunde se vor duce, o vor face doar ca să-și arate corpul”, a conchis Elmas Menacai.