Ministerul Muncii, condus de Lia Olguța Vasilescu, a început o procedură de licitaţie deschisă pentru a cumpăra produse de birotică şi papetărie realizate din materiale reciclabile. Valoarea estimată a investiției este de peste 213.000 lei, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.
Conforum anunțului postat pe SEAP, Ministerul Muncii doreşte să încheie un acord-cadru, obiectivul contractului fiind furnizarea de produse de birotică şi papetărie necesare activităţii curente a instituţiei, existând obligativitatea ca acestea să fie realizate din material reciclabil, scrie News.ro.
Valoarea estimată a contractului este de 213.371 lei, ofertele putând fi depuse până la data de 11 mai, ora 15.00. Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, principala sursă de finanţare fiind reprezentată de fonduri bugetare.
Potrivit sursei citate, garanţia de participare solicitată este în cuantum de 1% din valoarea estimată a contractului subsecvent maxim, aferentă fiecărui lot şi va fi în sumă de: 391.27 lei - Lot 1; 629.33 Lei - Lot 2 şi 47.50 lei - Lot 3.
Garanţia se poate constitui prin virament bancar, ori printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări, care nu se află în situaţii speciale privind autorizarea ori supravegherea, în condiţiile legii.
Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate şi se prezintă autorităţii contractante, cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a ofertelor.