Preşedintele filialei Braşov a PDL, George Scripcaru, a anunţat că organizaţia judeţeană va susţine pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean un candidat independent în persoana lui Nicolae Ţucunel, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov.
"Pentru această candidatură am avut discuţii foarte lungi şi foarte aprige. Le-am prezentat o situaţie care se constată la nivelul judeţului Braşov şi am decis ca PDL să nu depună candidatură pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi să ţinem cont de sugestiile şi de mesajul care vine din rândul oamenilor. Astfel Colegiul Director care este forul decizional a hotărât miercuri, după o şedinţă care a durat patru ore şi în urma voturilor date de colegii mei în proporţie de 100%, să susţinem candidatura domnului Nicolae Ţucunel. Nu a fost chiar simplu, a trebuit să ne concentrăm foarte mult şi să explicăm colegilor din teritoriu că aceasta este cea mai bună soluţie", a explicat Scripcaru, conform Agerpres.
Scripcaru a precizat că au fost şi alte variante luate în calcul, între care şi cea a prefectului Ion Gonţea, dar şi a lui Mihai Veştea coordonatorul Polului de Creştere Braşov sau a candidatului independent Dumitru Puchianu care între timp şi-a restras candidatura şi îl va susţine tot pe Nicolae Ţucunel."
"Le-am argumentat că dincolo de interesul nostru politic ca partid trebuie să ţinem cont şi de interesele acestui judeţ şi să susţinem această variantă de candidat independent la Consiliul Judeţean. Este un om care vine dintr-o zonă civică, pentru că reprezintă un segment de activitate din zona publică în calitatea sa de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, un om care are un mesaj coerent, un management bun în administraţia publică locală. Cred că am luat o decizie bună', a concluzionat preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Braşov.
Referitor la funcţia de primar al Braşovului, George Scripcaru a declarat că îşi va asuma candidatura pentru această funcţie pentru că mai are proiecte în derulare. "Mai am multe lucruri de făcut. Mi-am dorit să fac mult mai multe dacă aş fi avut un parteneriat la nivelul Consiliului Judeţean, dar din păcate nu a fost să fie. Mi-am depus candidatura la Biroul Permanent municipal urmând ca joi să fie luată în discuţie", a spus el.