PDL nu mai vrea prezidenţiale devansate

Democrat-liberalii s-au răzgândit. Varianta alegerilor prezidenţiale devansate pe 7 iunie, simultan cu europarlamentarele, nu le surâde, deşi în urmă cu două zile era dată de ministrul Radu Berceanu drept „o idee interesantă”.

Cei care au retuşat ieri scenariul lui Berceanu au fost mai întâi vicepreşedintele PDL Cezar Preda şi, ulterior, liderul Emil Boc. „PDL nu s-a gândit niciodată la aşa ceva, nu a avut timp şi nu avem niciun interes”, a declarat Preda, la Buzău. El spune că nu ştie „de unde a scos Radu Berceanu această idee”, redusă la „o părere personală”, şi nici „cum are cineva timp să se gândească la aşa ceva şi să arunce pe piaţă astfel de ipoteze”.

Cu o întărire a ieşit ulterior şi premierul Emil Boc. „Guvernul nu intenţionează să de vanseze alegerile prezidenţiale, iar subiectul nu a fost discutat nici în PDL, guvern sau coaliţie şi nici cu preşedintele Traian Băsescu, ci a reprezentat doar o opinie personală a ministrului transporturilor, a susţinut Boc, la Pro TV.

Criticilor eventualei suprapuneri a celor două scrutine li s-a alăturat ieri şi liderul UDMR, Marko Bela. „E o prostie! De exemplu, ar fi mult mai ieftin dacă nu am face deloc alegeri. Dacă vrem democraţie, trebuie să ştim că democraţia costă”, a respins Marko argumentul reducerii cheltuielilor.