Cele două moţiuni simple pe care parlamentarii Partidului Mişcarea Populară (PMP) le iniţiază împotriva miniştrilor Apărării şi Transporturilor în cazul accidentului aviatic din Apuseni sunt gata. Acestea urmează a fi depuse astăzi, la Parlament, a anunţat Elena Udrea.
"Pentru că guvernul USL nu a ştiut să gestioneze situaţia accidentului aviatic din Apuseni, doi oameni au murit.(...) Fie scriau pe Facebook, fie erau la restaurant şi nu au înteles că aveau responsabilitatea să organizeze acţiunile de salvare a acestora. Avem un guvern care aduce dezastrul în România", a spus Udrea. Deputatul a adăugat că miniştrii Transporturilor şi al Apărării ar trebui să demisioneze. "Nu suntem reticenţi" Între timp, PDL, împreună cu PP-DD, va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă pe tema deszăpezirii. Aceste moţiuni vor fi primul test în ceea ce priveşte relaţiile dintre partidele Dreptei, aflate în competiţie pe acelaşi culoar, cel puţin la europarlamentare. Întrebat dacă va sprijini şi moţiunile iniţiate de parlamentarii PMP, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe a spus că democrat liberalii nu sunt reticenţi. "Suntem în opoziţie. Nu suntem reticenţi. Discutăm, trebuie văzut textul celor două moţiuni (...) Teoretic, nu se pune problema", a spus Tinel Gheorghe. Şi deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a susţinut că democrat-liberalii sunt deschişi colaborării cu restul partidelor din opoziţie. "Rămâne să discutăm şi să vedem. E bine să avem un obiectiv comun", a spus Ialomiţianu. (Carmen Vintilă)