Zgâlţâită de neînţelegerile din judeţe, coaliţia PDL-PSD a ajuns ieri la stadiul ultimatumurilor în ceea ce priveşte colaborarea cu liberalii în teritoriu.
Primele reproşuri au venit din partea PDL-iştilor, care i-au aruncat în faţă lui Mircea Geoană dezlegarea dată public PSD pentru a rămâne în alianţă cu PNL în judeţe.
Geoană a sărit însă şi el, arătând spre majorităţile PDL-UDMR de la Cluj sau PDL-PNG, la Bucureşti. Cum disputa a rămas în aer, PDL ameninţă voalat că numirile prefecţilor agreaţi de PSD stau în pixul premierului Emil Boc.
După aproape două ore de discuţii tensionate, fiecare partid a ieşit public cu aceeaşi versiune cu care intrase în şedinţă. „Un parteneriat pentru România trebuie să funcţioneze atât la nivel local, cât şi la nivel central“, a făcut vicepreş edintele PDL Gheorghe Flutur rezumatul încercărilor partidului său de a-şi impune punctul de vedere.
PSD-iştii au rămas însă fermi pe poziţie. „Nu se poate da peste cap întreaga administraţie locală redeschizând subiectul majorităţilor în consiliile judeţene“, a replicat purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz.
Dragnea: „Nu stau la masă cu PDL în Teleorman“
- Meciurile împărţirii direcţiilor deconcentrate se dau încă la sânge în şase judeţe - Arad, Braşov, Galaţi, Dâmboviţa, Gorj şi Teleorman -, dar şi în Bucureşti, unde nu s-a reuşit, nici după două luni, semnarea protocoalelor locale.
Printre cei mai înfocaţi critici ai PDL, în şedinţa conducerii de ieri a liderilor PSD, s-a arătat Liviu Dragnea, care a şi sugerat partenerii de coaliţie drept principali responsabili pentru demisia sa de la Interne. „Nu stau la masă cu PDL în Teleorman“, a avertizat Dragnea.
Opozanţi ai majorităţilor forţate sunt însă şi în PDL, unde primarul Aradului Gheorghe Falcă face presiuni ca PSD să primească deconcentratele PNL fără alte pretenţii. Ca primă soluţie, cele două partide vor încerca varianta mediatorilor.
Potrivit unor surse din PDL, asul din mânecă pe care mizează însă partidul lui Boc în obligarea PSD să se dezică total de liberali ar fi blocarea numirilor de prefecţi avansaţi de Geoană.
„Ministrul“ Puşcaş, refuzat pentru Afaceri Europene
Democrat-liberalii refuză de altfel şi ridicarea secretarului de stat pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş, la rangul de ministru, pe care Geoană a anunţat-o încă de săptămâna trecută ca şi negociată.
După tensiunile din judeţe, singura variantă pe care PDL-iştii sunt dispuşi să o mai accepte pentru revenirea la un număr egal de miniştri între cele două partide având în vedere cumulul de funcţii în cazul lui Dan Nica este nominalizarea de PSD a unui al vicepremier.