PDL doreşte să constituie cât mai repede alianţa de dreapta

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a afirmat că democrat liberalii doresc să încheie cât mai repede manifestul politic care să stea la baza alianţei de dreapta cu PNŢCD şi Noua Republică. El a precizat că PDL are două propuneri pentru a denumi alianţa, dar aşteaptă propuneri şi din partea partenerilor săi.

"Am analizat stadiul discuţiilor cu partenerii din PNŢCD şi Noua Republică pentru încheierea unei alianţe de dreapta. Vom merge miercuri la următoarele discuţii găzduite de Noua Republică. O primă formă a unui manifest politic dorim să o adoptăm cât mai repede pentru a fixa obiectivele alianţei noastre electorale. Avem două propuneri de nume. Aşteptăm şi de la partenerii noştrii. Vom face şi mici teste pentru a vedea care nume e mai potrivit", a spus Cristian Preda după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL.

Prim-vicepreşedintele democrat-liberal a afirmat că alianţa vizează şi participarea pe liste comune la alegerile parlamentarele din 2 decembrie.