PC a intrat în guvernul din umbră al PSD

Trei lideri conservatori -Daniela Popa, Codruţ Şereş şi Sabin Cutaş - au intrat ieri prin surprindere în sala în care se desfăşura şedinţa „guvernului din umbră“ al PSD, condus de „premierul“ Adrian Năstase.

Mircea Geoană a explicat ulterior că reprezentanţii PC nu au primit portofolii în „guvernul din umbră“ al PSD, dar că au participat la o discuţie despre măsuri legislative care vor fi promovate în parlament în următoarea perioadă. „Am discutat cu PSD despre modificarea legii alegerilor locale“, şi-a justificat conservatorul Codruţ Şereş prezenţa la şedinţa PSD. Potrivit unor surse conservatoare, liderii PC sunt interesaţi de o alianţă electorală cu PSD, tatonările lor fiind în această direcţie.

Apropierea dintre PC şi PSD a fost oficializată zilele trecute, când cele două formaţiuni au semnat un protocol de colaborare parlamentară. Pentru ca această relaţie să fie mai coerentă, ieri s-a decis calendarul întâlnirilor dintre reprezentanţii PC şi PSD. Astfel, în fiecare luni, liderii şi viceliderii grupurilor parlamentare ale PSD şi PC se vor întâlni pentru a stabili ce proiecte de legi vor fi susţinute sau respinse în dezbaterile Camerei sau Senatului. O altă decizie luată ieri de „cabinetul din umbră“ condus de Năstase a fost aceea de a face un bilanţ al guvernării de dreapta. Acesta se va numi „1.200 de zile ale cabinetului Tăriceanu“, a anunţat Năstase.