De la aparitia lor pe site-ul Casei de licitatii Alis, cele trei lucrari scoase la vanzare de Adrian Nastase tin prima pagina, umar la umar cu lupta dintre palate de pe arena noastra politica.
Desi lucrarile cu pricina, o "Scena mitologica", nesemnata, din sec. al XIX-lea, "Leda cu lebada", nesemnata, sec. al XVIII-lea, si o copie dupa Tizian de Peter Johann Trautmann, a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, nu aveau resurse, in sine, de a starni atatea discutii, faptul ca acestea au existat trebuie cautat intr-un factor psihologic si mediatic, fara nicio legatura cu realitatea artistica a celor trei obiecte.
Dincolo de politica preturilor pe care o face Casa de licitatii Alis, discutabila, dar in niciun caz incriminabila, in consecinta careia cele trei lucrari de pictura au fost supraevaluate in raport cu alte lucrari, mult mai valoroase, discutia nu trebuie purtata acum in spatiul strict al sedintei de licitatii. Aici totul este clar si inchis.
Cele trei tablouri au fost scoase la vanzare cu un anumit pret, doua dintre ele, Trautmann si "Scena mitologica", nesemnata, s-au disputat, in vreme ce "Leda..." s-a adjudecat la pretul de pornire, adica 25.000 de lei.
Pana aici lucrurile sunt banale, poate cu exceptia spectacolului care a atras foarte multa lume, dornica sa vada cum se vand lucrarile lui Nastase. Foarte interesante sunt, insa, constructia mediatica si demonstratia implicita pe care le face Adrian Nastase insusi. Acuzat, cu prilejul vizitei ziaristilor in apartamentul din Zambaccian, ca detine valori de milioane de euro, Nastase a scos cateva din acele valori pe piata libera.
Faptul ca ele s-au vandut la preturile de mai sus demonteaza, pe de o parte, suspiciunea ca Nastase ar detine valori exceptionale, iar, pe de alta parte, intreaga discutie publica, evenimentele mediatice create in jurul colectiei sale, ii individualizeaza lucrarile in asa fel incat ele sunt vandute la preturi mult peste valoare lor adevarata.
Si iata cum Adrian Nastase impusca doi iepuri dintr-o data, ca tot a fost el seful vanatorilor, le da peste bot si celor care-i puneau in carca milioane de euro, dar se alege si cu o suma frumusica, pe care, in mod normal, cele trei tablouri nu o justifica. In aceasta ecuatie, cumparatorul nici nu mai conteaza, pentru ca oricum nu se stie cine este adevaratul destinatar.