Inca de la inceputul carierei sale artistice, pictorita oradeana Vioara Bara s-a asezat intr-o zona dinamica si conflictuala.
Primul nivel al acestui conflict deschis este acela care priveste cucerirea spatiului, uzurparea limitelor sale fizice si supunerea lui unui imperativ cultural care, de fapt, nu este decat vitalitate convertita.
Pentru ca Vioara Bara, in esenta, chiar asta este: un enorm stoc de vitalitate, o energie aflata mereu la limita fisiunii si a combustiei, iar vehiculul acestei enorme capacitati de a trai este limbajul, culoarea, gestul amplu si tusa definitiva. Lupta cu spatiul se transforma, astfel, intr-un ceremonial continuu al inseminarii, al fecundarii, al umplerii cu substanta propriei fiinte.
Astfel, dintr-o faptura feminina si gracila, asa cum este in aparenta ei mecanica, artista se transforma intr-un principiu activ al virilitatii, cu un imens potential fecundator, angajat intr-un nesfarsit scenariu al creatiei. Lupta cu spatiul este o lupta cu golul, cu neantul panzei transformate subit intr-un indeterminabil receptacul uterin al lumii insesi.
In aceasta etapa, Vioara Bara se dezlantuie mai mult sau mai putin abstract, identificand existente latente, dar tonusul ei, energia degajata pe panza si in campul receptorului, sunt paroxistice si dramatice, de cea mai pura extractie expresionista.
Recent, pictorita a deschis un al doilea front, dar acum lupta nu se mai duce cu spatiul fizic, cu limitele lumii materiale, ci cu vocatia posesiva a materiei. Vioara Bara se lupta cu pamantul, cu gravitatia, iar scopul ei ultim este eliberarea in vastele spatii celeste.
Drama desprinderii de teluric, visul infrangerii perisabilitatii si aspiratia catre vastele teritorii interstelare, genereaza fapturi sincretice, la limita zoologiei cu umanul si a corporalitatii firesti cu fantasma unei interioritati aflate si ea la limitele deflagratiei.
Astfel, artista devine ea insasi o arena, un poligon de incercare, pe care se confrunta simultan doua realitati: interiorul si exteriorul, finitul si infinitul, terestrul si celestul, cosmarul captivitatii si visul imperativ al libertatii. Cu alte cuvinte, Vioara Bara este o punte fragila si, in acelasi timp, puternica, intre disperare si mantuire.