Nici unul dintre scriitorii romani, cu exceptia poetilor de avangarda si a lui Arghezi, nu are o relatie atat de profunda si de subtila cu lumea formelor plastice asa cum a avut-o George Bacovia.
Si relevanta acestei relatii nu sta in evenimentele exterioare, mai mult sau mai putin administrative - cum ar fi un premiu national pentru desen pe care l-a primit Bacovia pe cand era elev - si nici in episodul biografic care priveste profesoratul sau la catedra de profil a unei scoli bacauane, ci ea se manifesta intr-un plan mult mai adanc, in substratul unei sensibilitati si al unei viziuni care ii defineste esential starea lirica si capacitatea de articulare, adica in chiar resorturile intime ale expresiei sale poetice.
Fata de poetul Bacovia, cel care construieste eliptic si da golului o pondere aproape materiala, cel care pare a ezita in fata obiectualitatii lumii vizibile, desenatorul manifesta o siguranta iesita din comun. Linia curge cu o maxima fluenta, ea descrie forma prin propria sa dinamica, iar precizarile nu se fac prin insistente si reveniri, ci prin reverberatii ale traseelor initiale.
Volumele moi si aeriene se nasc prin comentarii succesive, prin multiplicari ale aceluiasi semn, asemenea cercurilor concentrice pe suprafata unei ape. Aceste vibratii si replicari dau senzatia spontaneitatii si a unei mari libertati, ceea ce, alaturi de siguranta si de cursivitatea conturelor mari, reprezinta un interesant amestec de spontaneitate si de precizie, de reverie si de rationalitate.
Daca, din punct de vedere strict tehnic, desenele bacoviene sunt controlate cu multa sensibilitate si dezinvoltura, din punctul de vedere al viziunii de ansamblu ele se situeaza pe o plaja destul de larga, cuprinsa intre schita realista si aspiratia romantica, de nuanta simbolisto-prerafaelita.
Iar in acest spectacol de linii si de forme, in care vigoarea si gingasia se amesteca fara nicio crispare, poezia lui Bacovia se oglindeste altfel decat in materia cuvintelor si in interstitiile lor albe. Aici, in imagine, ea are o mai pregnanta dimensiune senzoriala, tactila aproape, care nu exclude nici particularizarile si nici incursiunea psihologica.