PAULO COELHO: Al patrulea pacat capital: Furia

Conform dictionarului: subst. feminin, in portugheza provine din latinescul ira; manie nestapanita, inversunare, infuriere, dorinta de razbunare.

Potrivit Bisericii Catolice: furia nu atenteaza numai impotriva celorlalti, ci se poate intoarce impotriva aceluia care-si lasa ura sa se cuibareasca in sufletul lui, si in cazuri ca acestea, de obicei, ajunge la sinucidere. Trebuie sa stim ca pedeapsa si executiile apartin de asemenea lui Dumnezeu.

In „Verba Seniorum” („Cuvantul din batrani”): Doi intelepti care traiau in acelasi schit din desertul Sahara stateau de vorba: „hai sa ne certam, ca sa nu ne indepartam de oameni, ca sa nu ajungem sa nu mai intelegem deloc pasiunile care-i tortureaza”, spuse unul. „Dar eu nu stiu cum sa incep o cearta”. „Uite cum facem: eu asez caramida asta aici intre noi, iar tu imi spui: e a mea. Eu o sa-ti raspund ca nu, e caramida mea. Si asa incepem sa discutam si vom ajunge sa ne certam”.

Zis si facut. Primul zise ca era caramida lui. Celalalt ii raspunse, contrazicandu-l. „Sa nu ne pierdem vremea cu asta, ia-ti caramida si gata”, zise cel dintai. „Ideea ta pentru cearta n-a fost prea buna. Cand intelegem ca avem un suflet nemuritor, e imposibil sa te certi pentru orice lucru.”

Intr-un studiu medical: Janice Williams a tinut sub observatie, timp de sase ani, 13.000 de barbati si femei, cu varste intre 45 si 64 de ani si, plecand de la comportament ca baza de studiu, a descoperit ca persoanele care se infurie tare si de multe ori au de trei ori mai multe sanse sa sufere un infarct decat acelea care infrunta adversitatile cu mai multa seninatate. (Williams, 2000).

Aceasta se explica prin faptul ca, la fiecare episod de furie, organismul elibereaza o cantitate suplimentara de adrenalina in sange. Concentratia prea mare de adrenalina mareste ritmul cardiac si, in acelasi timp, ingusteaza vasele de sange, care se contracta si maresc presiunea arteriala. Repetarea acestor episoade poate genera doua probleme, in general asociate cu infarctul: alterarea ritmului cardiac si o brusca dilatare a placilor de grasime care se pot gasi in artere. (Sursa: Ballone G.J. - Mania si ura, emotii negative)

In muzica populara braziliana: „Dar cat oi mai avea putere-n piept, nimic, nimic eu nu mai vreau/ doar razbunare! Razbunare! Razbunare! La sfintii din cer eu strig/ si de te vei rostogoli precum pietrele pe drum/ niciodata n-ai sa ai un coltisor sa te-odihnesti”. (Lupicinio Rodrigues)

Dupa William Blake: Eram manios pe prietenul meu: i-am spus-o, si mania a trecut. Eram furios pe dusmanul meu: nu i-am spus-o, iar furia a crescut.

In ura fata de straini (xenofobie): „Toate tarile din Vest s-au vazut infiltrate de musulmani. Unii chiar sunt capabili sa converseze amabil, pana ce asteapta momentul sa ne ucida. Se spune ca evenimentele de la 11 Septembrie (2001) au avut loc din cauza unei ciocniri a civilizatiilor. Minciuna: o ciocnire a civilizatiilor necesita doua civilizatii distincte, si aici nu este cazul. Exista doar o singura civilizatie: a noastra”. (Declaratiile liderilor Partidului Danez al Poporului - DPP - care seamana ura si un nou fascism, intr-o continua crestere la care Europa si lumea intreaga asista fara a lua masuri serioase.)

Comentariu din Tao Te King: Toate armele sunt uneltele raului, nefiind deloc instrumente ale principelui intelept. Acesta le foloseste numai cand este impins de nevoie. El pretuieste doar calmul si linistea; victoria prin forta armelor este ceva de nedorit pentru el. A considera asemenea victorie necesara este un semn ca omul a gasit placere in uciderea altor oameni, iar acela care se complace cu un macel nu va putea conduce un imperiu.

Cand vrem sa facem pe cineva sa devina slab, mai intai trebuie sa-l intarim. Daca pretindem sa-l punem la pamant, mai intai trebuie sa-l ridicam. Daca intentionam sa-l lasam sarac, mai intai trebuie sa-i facem daruri. Acesta este asa-numitul comportament subtil. In felul acesta supusii si slabii ii vor invinge pe cei duri si puternici.

(Globo 449, „Ira”, traducere de Gabriela Banu) Saptamana urmatoare: Lacomia