Rebeliune în PSD, înainte de congres. Oltenii îi vor pe Paul Stănescu și Lia Olguța Vasilescu în fruntea partidului

Rebeliune în PSD, înainte de congres. Oltenii îi vor pe Paul Stănescu și Lia Olguța Vasilescu în fruntea partidului

Liderii PSD și miniștrii sunt consemnați în București până sâmbătă, când are loc congresul extraordinar al partidului la care se va alege conducerea la vârf: președinte, președinte executiv și secretar general. În aceste zile, au loc negocieri dure, chiar dacă la reuniunea de la Neptun, de la sfârșitul săptămânii, s-a stabilit trio-ul care va conduce partidul până la congresul ordinar.

Doi dintre cei trei puciști care au uneltit împotriva lui Liviu Dragnea continuă lupta, doar că au schimbat ținta. Acum, Viorica Dăncilă este luată în vizor. Paul Stănescu este vârful de lance, iar Gabriela Firea, care era lidera puciștilor, îl susține mai din umbră și este mai binevoitoare în declarații față de premier. Cât despre al treilea pucist, Adrian Țuțuianu, acesta a dezertat și s-a alăturat lui Victor Ponta.

Ardelenii, puși la colț

Potrivit unor surse politice din PSD, fostul vicepremier și președinte executiv pentru câteva zile, Paul Stănescu, își va anunța candidatura la conducerea partidului. Ar fi singurul contracandidat al Vioricăi Dăncilă. Știe că nu are șanse, dar vrea să țină discursul, „să pună degetul pe rană”, în fața tuturor delegaților socialdemocrați din țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a explicat, ieri, pentru Evenimentul zilei, de ce sunt social-democrații olteni atât de supărați. În primul rând, pentru că ei văd că la congres nu va exista o competiție reală din moment ce jocurile au fost făcute la Neptun. „Pe pozițiile doi și trei sunt două personaje alese probabil pentru a ne învăța cum să pierdem alegerile. La alegerile din 26 mai, Mariu Dunca a obținut la Brașov 15%. La Bistrița Năsăud, Daniel Suciu a avut 22%. Noi am avut 44%. Ce să învățăm bun de la ei?”, a afirmat Oprescu. Acesta a adăugat că cele mai potrivite persoane pentru a conduce partidul ar fi Paul Stănescu și Lia Olguța Vasilescu, care „au câștigat toate alegerile”. Ieri, Lia Olguța Vasilescu a declarat că nu este interesată să candideze la una dintre cele trei funcții având în vedere că este vicepreședinte al PSD.

Partidul nu este proiectul unei persoane

Marius Oprescu s-a declarat dezgustat de felul cum acționează unii din colegii lui în epoca post-Dragnea. „Toți cei care i-au fost obedienți lui Dragnea au schimbat tabăra. Acum fac același lucru cu Dăncilă. Noi, cei din Olt, am avut curajul să ne spunem părerea și pe vremea lui Dragnea și acum”, a afirmat liderul local al PSD. Totuși, au și ei o excepție susține Oprescu. Este vorba despre Florin Iordache, care s-a plasat și el în tabăra pro-Dăncilă. Președintele PSD Olt, Paul Stănescu, nu a răspuns la solicitarea EVZ, însă secundul lui, Marius Oprescu, spune că, deși organizația îl împinge să candideze pentru funcția de președinte executiv, acesta nu este convins că vrea să intre în „proiectul unei persoane” (Viorica Dăncilă-n.red). „Va rămâne ca în ultimele câteva zile rămase până la congres să mă gândesc bine, să analizez cu toţi colegii mei, în primul rând colegii mei din judeţul Olt, şi vom analiza şi vom decide în următoarea perioadă, de comun acord cu ei, dacă voi candida sau nu la funcţia de preşedinte executiv al partidului la nivel naţional”, a declarat Stănescu. Tocmai de aceea, pentru a dovedi că se implică în reforma partidului într-un „un proiect pentru România”, acesta ar încerca să candideze chiar la președinția partidului, susțin sursele politice din interior.

Statut degeaba

Aceleași surse ne-au dezvăluit că, deși Statutul PSD spune că în cazul în care funcția de președinte rămâne vacantă este preluată de președintele interimar, Liviu Dragnea a încercat să o impună pe Lia Olguța Vasilescu în funcție. „A dat aceste indicații la telefon, din mașină, când era transportat la arest”, susține sursa EVZ. S-a reușit contracararea dispozițiilor lui. În ceea ce privește Statutul, liderul PSD Olt ridică semne de întrebare că va fi respectat, în sensul duratei mandatelor celor care vor fi aleși acum. Adică, ar trebui să fie valabile doar până la congresul ordinar care va fi organizat anul viitor. „Nu ar fi prima dată când modifică ceva de capul lor, împotriva Statutului. Ne putem aștepta la orice”, a afirmat Oprescu.

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, pentru EVZ, că, cel târziu în februarie, ar trebui să fie convocat congresul ordinar.

Încă un aspirant la Cotroceni

Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Fifor, a confirmat pentru EVZ că intră în cursa internă pentru stabilirea candidatului la președinția României. „Știu că România poate și are nevoie de mai bine. Vreau să fiu cu adevărat un președinte al tuturor românilor, din țară sau de oriunde îi va fi purtat viața, care să reînvie sentimentul de unitate națională, de demnitate și de onoare. Vreau să fiu un președinte care să unească, care să readucă bunul-simț și decența în politica românească. Vreau să fiu un președinte care să construiască, care să strângă la un loc energiile acestei națiuni”, a explicat Fifor motivul pentru care candidează.

 Ieri, EVZ scria despre o altă candidatură serioasă, ministrul Eugen Teodorovici care și-a făcut și afiș de candidat. Sursele politice spun că gestul ministrului de Finanțe a produs multă veselie în partid: „Eugen e foarte bun, seamănă cu segmentul de electorat care este pe val acum. Și este și destul de înalt, poate fi adus și la Miliție”. De fapt, strategia lui Teodorovici este alta. El presează în interior pentru a obține postul de comisar european.

Atât el, cât și Răzvan Cuc, sunt pe lista de miniștri pe care PSD vrea să-i scoată din circuit.

 

Coaliția nu renunță la ideea candidatului comun

Ieri, premierul Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu, însoțiți de mai mulți membri din conducerea celor două formațiuni, s-au întrunit în ședința obișnuită a coaliției. Se discută în continuare pe participarea la alegerile prezidențiale cu un candidat comun. ALDE nu renunță la Călin Popescu Tăriceanu, iar Dăncilă le dă speranțe că ar putea ajunge la acest acord. „Candidatul trebuie să fie cel sau cea cu cele mai multe șanse. În sondaje vom introduce toți colegii care și-au exprimat dorința de a candida, dar și un candidat comun al PSD-ALDE pentru a vedea care e opinia electoratului și decizia o vom lua împreună în forul statutar. Vrem să câștigăm, vrem să vedem de la ce procente pornim”, a anunțat Viorica Dăncilă duminică seara, la Antena3.

Aceasta a mai spus că nu vrea să candideze, dar va fi inclusă în sondaje pentru a măsura poziționarea față de liderii altor partide.