Prefectul de Constanța, Constantin Ion, a semnat, astăzi, ordinul de încetare a mandatelor de primari pentru edilii a trei localități din judeţ, condamnați definitiv la pedespse privative de libertate în diverse cauze penale.
Este vorba despre primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu (PNL) cel al comunei Tuzla, Constantin Micu (PSD) şi de primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu (PSD), condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate, cu suspendare. Al patrulea edil pentru care prefectul ar fi trebuit să semneze ordinul de încetare a mandatului este Nicolae Anghel (UNPR), de la Castelu. În cazul lui, măsura nu a putut fi luată întrucât secretarul Consiliului Local din Castelu este în concediu de odihnă până în data de 25 septembrie. “Voi semna ordinul de încetarea mandatului pentru Nicolae Anghel, în data de 26 septembrie”, a precizat prefectul Constantin Ion, într-o conferinţă de presă.
Conform legii, secretarul unității administrativ teritoriale este cel care trebuie să întocmească referatul în baza căruia prefectul emite ordinul de încetare a mandatului de primar. Cei patru edili pot contesta ordinul emis de prefect în zece zile de la comunicare. Conducerea organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, spune, prin secretarul executiv Cristinel Dragomir, că primarii social democraţi vor fi susţinuţi să candideze la alegerile locale din 2016, “inclusiv pe primarul UNPR de la Castelu, dacă vom merge în alianţă”. Iar preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, consideră că decizia prefectului este “nedreaptă”, informând că îl susţine în continuare pe primarul liberal al comunei Oltina.