Investiţiile publice, scăderea evaziunii, absorbţia fondurilor europene, dar şi evitarea unui blocaj financiar ne pot ajuta în această perioadă dificilă.
Criza începe din nou să îşi facă de cap în România, iar 2012 va fi un an mai greu decât 2011, potrivit reprezentanţilor Coface, companie de consultanţă, asigurare a riscului de credit şi de recuperare a creanţelor.
Primul semn de slăbiciune îl dau companiile, care au început în 2011 să-şi plătească tot mai greu creanţele. "În a doua jumătate a lui 2011, de la un termen mediu de plată de 60 de zile, s-a ajuns la 90-120 de zile", a declarat Cristian Ionescu, country manager al Coface.
Îngrijorător este că au început să aibă probleme financiare şi companiile mari, nu doar cele mici şi mijlocii, aşa cum s-a întâmplat în primii ani de criză.
"Până acum creditorii cereau companiilor insolvenţa. Acum, aceştia sunt mult mai îngăduitori, dar debitorii cer insolvenţa pentru a se proteja de creditori", a spus Cristian Ionescu. Restanţele statului au fost una dintre cauzele înrăutăţirii situaţiei companiilor, în ultimul an.
Cum mai creştem
Politicile prociclice ale guvernanţilor, care au mizat aproape exclusiv pe austeritate, într-o perioadă în care cheltuielile guvernamentale ar fi trebuit să crească, pentru a stimula economia, ar putea adânci România în criză, spun cei de la Coface.
"Nu putem doar să strângem cureaua. Trebuie să venim cu instrumente clare, care să atace partea socială. Dacă creşterea economică nu se resimte la nivelul fie cărui individ, atunci devine uzată moral", spune Ionescu.
Ar trebui stimulat consumul intern, iar guvernul să cheltuiască în zonele potrivite şi nu în direcţii populiste. Făcând investiţii publice, consumul intern poate fi încurajat prin crearea de noi locuri de muncă, este de părere contry managerul.
În al doilea rând, pentru a majora veniturile publice, România are la îndemână reducerea economiei negre, care reprezintă acum circa 30% din PIB, este de părere Cristian Ionescu. Totodată, ab sorbţia fondurilor europene trebuie să crească, a mai recomandat acesta.
Evitarea blocajului financiar
Un raport al Băncii Mondiale, publicat ieri, recomandă de asemenea ca "ţările din zonă care dispun de spaţiu fiscal să folosească politici anticiclice pentru a susţine creşterea economică, majorând cheltuielile sociale, dar şi investind în proiecte de infrastructură care pot încuraja creşterea".
Dar, înainte de toate, ar trebui preîntâmpinate eventualele şocuri ce pot apărea dacă la nivel european criza se adânceşte, iar finanţarea externă devine greu de accesat. Paza bună trece primejdia rea, deci e nevoie de prefinan ţarea bugetului, asigurarea din timp a unor resurse financiare de care statul ştie că va avea nevoie mai târziu.
OBIECTIV AMBIŢIOS
Ţinta de deficit bugetar ar putea fi revizuită
România derulează o mare parte din schimburile comerciale cu ţările din Europa, care, estimează specialiştii Coface, va reintra în recesiune în acest an. Potrivit acestora, la final de an am putea vedea o contracţie economică de 0,1 – 0,2% pe continent.
Citiți și:
- Vești bune: România a respectat ținta de deficit bugetar în 2011
- Cât au investit străinii în România în primele 11 luni din 2011